kanald.ro
Actualitate
Cutremur la Vatican. Papa Benedict, în stare critică. News Alert
Papa Benedict suferă de o formă gravă a unei infecții care se manifestă mai ales la nivelul feței, anunță un ziar german. Papa Benedict suferă de erizipel
Papa emerit Benedict al XVI-lea, 93 de ani, suferă de o formă gravă a bolii erizipel și este „extrem de fragil”, anunță germanii prin intermediul unui articol publicat în cotidianul regional german Passauer Neue Presse. Jurnaliștii citează un biograf al fostului papă, Peter Seewald, relatează AFP.
Ce este erizipelul, boala de care suferă Papa Benedict
Benedict al XVI-lea suferă de erizipel la nivelul feţei, o boală infecţioasă caracterizată printr-o tumefacţie roşiatică, care provoacă mâncărime şi dureri severe, a precizat ziarul.
„Potrivit lui Seewald, papa emerit este acum extrem de fragil (…). Capacităţile sale intelectuale şi memoria nu îi sunt afectate, dar vocea lui abia se aude”, a scris Passauer Neue Presse.
Peter Seewald l-a întâlnit sâmbătă, la Roma, pe Benedict al XVI-lea pentru a-i prezenta biografia, potrivit cotidianului.
„În timpul acestei întâlniri, papa emerit, în pofida bolii sale, a fost optimist şi a spus că, dacă îşi va recăpăta puterile, ar putea începe din nou să scrie”, a adăugat el.
Fratele i-a murit în 2013
Papa Benedict al XVI-lea şi-a vizitat fratele mai mare Georg, care era bolnav, în Germania, în iunie, marcând prima sa călătorie în afara Italiei de la demisia sa neaşteptată în 2013. Georg Ratzinger a murit două săptămâni mai târziu.
Cei doi fraţi, amândoi hirotonisiţi în aceeaşi zi, în iunie 1951, erau foarte apropiaţi.
Primul papă care a demisionat în aproape 600 de ani, Benedict al XVI-lea, care a invocat motive de sănătate, a dus o viaţă retrasă într-o mică mănăstire din Vatican după retragerea sa.
Cine este Papa Benedict
Benedict al XVI-lea, în latină Benedictus PP. XVI, născut Joseph Alois Ratzinger (n. 16 aprilie 1927) a fost al 265-lea papă al Bisericii Catolice, ales la 19 aprilie 2005 în urma Conclavului din 2005, ca succesor al papei Ioan Paul al II-lea. În același timp a deținut funcția de episcop al Romei și suveran al statului Vatican. A fost primul papă german după 482 de ani (ultimul papă german a fost Adrian al VI-lea, în perioada 1522-1523), se precizează în wikipedia.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Înaintea alegerii sale ca papă, între 1957 și 1977, Joseph Ratzinger a activat timp de douăzeci de ani ca profesor de teologie la universitățile din: Freising-München, Bonn, Münster, Tübingen și Regensburg. În anul 1977 a devenit arhiepiscop de München și a fost ridicat la rangul de cardinal de papa Paul al VI-lea. În anul 1982 a fost chemat la Vatican și numit de papa Ioan Paul al II-lea în funcția de prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței și președinte al Comisiei Pontificale Teologice Internaționale și al Comisiei Biblice Pontificale și din 2002 decan al Colegiului Cardinalilor. Aceste funcții le-a slujit până la alegerea ca papă în aprilie 2005.
După anunțul retragerii, făcut pe 11 februarie 2013, a renunțat la funcție în data de 28 februarie 2013, ora 20.00 (CET). Noul său titlu este acela de „papă emerit”.
Vasta lui operă teologică și filosofică îl califică pe Joseph Ratzinger drept unul dintre cei mai mari autori creștini ai ultimelor secole.