kanald.ro
Sport
Cutremur la PSG! Leo Messi, suspendat și amendat cu 1,5 milioane de euro la echipă. „Și-a bătut joc! A venit doar pentru bani, și-a bătut joc! Bye bye”
Leo Messi produce în acest moment un cutremur la PSG în urma suspendării și a amenzii uriașe primite de la partea conducerii din capitala Franței
Cutremur la PSG! Leo Messi a fost suspendat și amendat cu 1,5 milioane de euro după ce a plecat în Arabia Saudită fără acordul clubului. Cel mai bun jucător al Planetei nu va mai avea voie să participe la ședințele de pregătire ale echipei pariziene și nici la meciuri timp de două săptămâni.
Cutremur la PSG! Leo Messi, suspendat și amendat după plecarea neanunțată la Riad
În atari condiții, Leo Messi nu ar mai vrea să poarte deloc tricoul lui PSG. Contractul argentinianului se încheie pe 30 iunie, dar, din ultimele informații, se pare că genialul decar nu dorește să-l prelungească, mai mult, înțelegerea ar putea fi reziliată chiar mai devreme, pentru a putea pleca la Barcelona, principala sa țintă.
Atitudinea lui Messi este asemănătoare cu a rivalului său Cristiano Ronaldo (38 de ani). Astfel, după ce starul lusitan a refuzat să intre pe teren la Manchester United, în octombrie 2022, și a atacat clubul englez într-un interviu acordat lui Piers Morgan, interviu ce avea să ducă la rezilierea contractului pe Old Trafford, ei bine, nici campionul mondial nu s-a lăsat mai prejos. Leo Messi (35 de ani) a plecat și el la Riad, împreună cu familia, pentru a promova turismul din Arabia Saudită, așa cum a mai făcut-o și înaintea Cupei Mondiale, fără a avea însă acordul lui PSG. ”Puricele” a ignorant antrenamentele programate și a provocat un scandal, care, acum, a făcut înconjurul lumii.
Leo Messi a fost exclus din lotul lui PSG și amendat cu 1,5 milioane de euro
Luni seara, s-a anunțat că Leo Messi a fost exclus din lotul campioanei Franței.
Directorul sportiv al lui PSG, Luis Campos, nici măcar nu a a așteptat ca argentinianul să se întoarcă la Paris pentru a-i anunța sancțiunea, ci, conform publicației France Bleu, oficialul l-a sunat pe argentinian și i-a spus ce îl așteaptă la întoarcerea la Paris. I-a menționat că a fost suspendat două săptămâni, timp în care nu va putea juca meciurile cu Troyes și Ajaccio, nu va avea voie să se antreneze și nici nu va fi plătit în această perioadă. La un calcul simplu, se pare că amenda este de 1,5 milioane de euro, cea mai mare amendă din fotbal, mai mare decât cea primită de Cristiano Ronaldo la Manchester United, 1,1 milioane!
Cu toate acestea, amenda de 1,5 milioane de euro e un mizilic pe lângă banii pe care i-a câștigat Leo Messi în Arabia Saudită. Ahmed Al-Khateeb, ministrului saudit al turismului, a dezvăluit, într-o postare pe Twitter că, marți, căpitanul Argentinei a fost la cumpărături pe Via Riyadh și s-a distrat într-un parc de pe Riyadh City Boulevard, cu jocuri și experiențe de realitate virtuală împreună cu soția Antonella Rocuzzo și cu doi dintre cei trei băieți ai lor, Thiago (10 ani) și Mateo (7).
Messi e răsplătit cu 30 de milioane de euro pe an în calitate de ambasador al turismului saudit.
Leo Messi, suspendat și amendat cu 1,5 milioane de euro.”Tu, Messi, îți bați joc de tot ce reprezintă PSG”
Dacă Leo Messi nu pare afectat de ce i se întâmplă la PSG, echipă la care pare că nu s-a integrat emoțional, foști jucători de glorie ai formației franceze îl pun la zid și îl consideră un mercenar
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
”Ceea ce s-a întâmplat mă enervează și mai mult gândindu-mă la anii lui Leo Messi la PSG. De ce a venit Messi la PSG? Doar pentru bani! Era singurul club capabil să-i ofere ceea ce voia. Unicul. Dar acum, gata! Ciao! Au revoir! Bye bye! Ajunge!”, a vorbit cu duritate Jerome Rothen, fost mijlocaș al PSG, actual analist sportiv și prezentator la RMC Sport
Discursul lui Rothen nu s-a oprit aici. Analistul a fost și mai drastic la adresa vedetei sud-americane. „E dramatic. Tu, Messi, îți bați joc de tot ce reprezintă PSG. Nu pun la îndoială cariera sa fantastică, nici talentul lui, însă transferul la PSG a fost un fiasco total. Și nu a avut nici conștiința profesională de a zice «OK, ar fi nepotrivit ca imagine să mă duc acolo după ce am fost un zero absolut cu Lorient, toți am fost niște loseri de la un capăt la celălalt al meciului». Nici vorbă. Când echipa e în agonie, Messi e într-o agonie și mai mare”, a spus Jerome Rothen la RMC Sport.