kanald.ro
Vedete
Cum s-a schimbat soțul Vlăduței Lupău de când a devenit tătic?! Artista a dat tot din casă: „Ne vine să ne batem”
Vlăduța Lupău are numai cuvinte frumoase de spus la adresa partenerului său de viață, Adi Rus.
Vlăduța Lupău și Adi Rus au devenit părinți pentru prima dată în urmă cu doar câteva luni, iar de atunci viața lor s-a schimbat într-un mod în care nu s-ar fi așteptat. Cei doi sunt foarte fericiți și se bucură în fiecare moment că au fost binecuvântați cu un băiețel. De când au devenit părinți cu acte în regulă, prioritățile lor s-au schimbat, însă se pare că se descurcă de minune și chiar au momente în care se „bat” care dintre ei să se joace cu micuțul.
Vlăduța Lupău se consideră o femeie foarte norocoasă din toate punctele de vedere. Are un soț care o sprijină în toate și, mai ales atunci când vine vorba de micuțul lor băiețel, Iair, este de fiecare dată acolo pentru a-i îndeplini toate nevoile și dorințele. De asemena, se pare că nici ea nu se simte neglijată de soțul său, artista recunoscând că Adi Rus este bărbatul care o face pe deplin fericită.
Vlăduța Lupău, mândră de Adi Rus
Invitată în cadrul unei emisiuni, Vlăduța Lupău a vorbit despre cum li s-a schimbat viața după ce a venit pe lume micuțul Iair și, în special, despre cum se comportă Adi Rus în postura de tătic. Se pare că artista este pe deplin mulțumită de viața de familie pe care o are și nu ar vrea să schimbe absolut nimic la soțul său.
Cătălin Măruță: „Cum s-a schimbat Adi (n. red. Adi Rus, soțul Vlăduței Lupău) de când e tătic?”
„S-a schimbat în și mai bine, el oricum era nebun după copii. Pentru mine, el este un bărbat model, care are grijă de casă, de mine, iar acum are la dublu și de mine, și de Iair. Este cel mai bun, cel mai grijuliu, e numai la superlativ. Uneori ne vine să ne batem (n. red. pe copil) și îl împing ca să mă joc și eu cu el.
Când ajungem acasă dimineața, că el vine cu mine ca să nu mă duc singură la cântări, și ajungem pe la 3-4 acasă de la evenimente, ne batem care să meargă să-l pupe primul, ne împingem pe scări”, a dezvăluit Vlăduța Lupău în emisiunea moderată de Cătălin Măruță.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro