WowNews logo WOWnews
Stories
Trenuri, Gara de Nord
Trenuri, Gara de Nord

Utile

Cum circulă trenurile de Paște 2024. CFR Călători a anunțat un program de transport special, pentru perioada 1 - 6 mai

Mersul trenurilor va avea un program special cu ocazia sărbătorilor pascale. Iată despre ce este vorba!

CFR Călători a anunțat programul special de Paște 2024. Află cum vor circula trenurile de sărbători și cum poți cumpăra tichetul de călătorie în aceste zile, în cazul în care casele de bilete sunt închise.

Programul trenurilor de Paște 2024

Ca în fiecare an, în perioada sărbătorilor pascale, mersul trenurilor se modifică, astfel încât pasagerii să beneficieze de transport, în aceste zile de vacanță.

Citeste si: David Pușcaș nu își mai încape în piele de fericire. Tânărul urmează să meargă la un interviu pentru jobul mult visat: „Sunt singur la date, am ieșit să mă iubesc.” - kfetele.ro

Potrivit unui comunicat transmis de CFR Călători, în perioada 30 – 7 mai 2024, au fost suplimentate legăturile spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi, Suceava, Oradea, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmației, Bistrița Nord, Cluj-Napoca, Brașov.

„Cu prilejul minivacanței de 1 Mai și Paște, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinațiile de vacanță, dar și spre domiciliu pentru a fi alături de cei dragi de sfintele sărbători de Paște, CFR Călători va asigura un program de transport special.

Prin urmare, în perioada minivacanței 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai 2024, pasagerii au în plus față de trenurile existente în programul obișnuit de circulaţie mai multe legături spre Constanța și stațiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din București Nord, Iași, Suceava, Oradea, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmației, Bistrița Nord, Cluj-Napoca, Brașov”, se arată în comunicatul postat pe site-ul CFR Călători.

Citește și: Programul magazinelor și mall-urilor de 1 mai 2024. Află care este orarul de funcționare al supermarketurilor de Ziua Muncii

Tren, Gara de Nord

De asemenea, în zilele cu trafic crescut din această minivacanță de Paște, CFR Călători pune la dispoziția publicului călător capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă pentru asigurarea deplasării către zonele de interes aflate pe teritoriul țării.

Se va monitoriza atent traficul de pasageri și în funcție de evoluția și dinamica cererii de călătorie, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre/dinspre cele mai solicitate destinații în limita parcului de material rulant tehnic disponibil, se menționează în comunicat.

Citește și: Idei de excursii pentru vacanța de Paște din 2024. TOP 10 locații unde poți petrece zile minunate alături de copii

Gara Constanța

Citeste si: Elena Merișoreanu a reacționat dur, după înmormântarea lui Horia Moculescu. Artista nu a mai tăcut și a spus ce a observat: “I-a ridicat pe mulți.” - kfetele.ro

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro

Citeste si: Lucian Viziru, APEL PUBLIC după o scenă neașteptată în supermarket: "Nu înțelegea cum de a ajuns o...". Actorul speră ca mesajul să ajungă la persoana vizată: "Daca ești aici doar ca sa-ți descarci ne

Cum achiziționezi un bilet de călătorie

Pentru a călători în termeni legali, CFR călători recomandă cumpărarea tichetului de călătorie, pentru a preveni situațiile neplăcute.

De asemenea, în perioada sărbătorilor este bine să achiziționăm legitimațiile de călătorie din timp, deoarece locurile din tren se pot epuiza, iar casele de bilete pot fi închise. Călătorii pot beneficia și de reducerea prețului pentru tichetele de călătorie, până la 10%.

Biletele pot fi cumpărate înaintea călătoriei prin intermediul:

  • site-ului oficial www.cfrcalatori.ro;
  • aplicației mobile „CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery).
  • Automatele de vânzare de bilete din gări;
  • casele de bilete din gări, dacă acestea sunt deschise și distribuitorii autorizați.

Surse: cfrcalatori.ro, evz.ro