
kanald.ro
Actualitate
Încep să apară noi detalii teribile în cazul Denisei Unchiașu, fata de 15 ani din comuna vâlceană Oteşani găsită decedată într-o pădure. Copila a fost dată dispărută de către părinți în 11 mai și găsită moartă cinci zile mai tâziu, spânzurată într-o pădure din localitate.
Georgiana, prietena Denisei Unichiașu, povestește acum ce s-a întâmplat în ziua de 9 mai, atunci când adolescenta de 15 ani și-a anunțat părinții că pleacă la magazin să își cumpere o înghețată.
Copila a ajuns atunci la o petrecere pe un deal din sat, alături de cea mai bună prietenă, dar și de patru bărbați.
„Ne-am întâlnit pe deal cu Pelicanu, prietenul Denisei, și alți trei bărbați. Am consumat alcool. Denisa a băut trei beri. Pelicanu a coborât cu mașina și au luat berile de la un bar.
Apoi au venit în deal, au pus muzică, am vorbit. Ea s-a urcat pe trapa mașinii și a început să danseze. La un moment dat, Pelicanu i-a pus o melodie și i-a zis să se dezbrace, iar ea și-a dat bluza și sutienul jos și a dansat.
Citeste si: Răsturnare de situație în cazul Caracal! Mama Luizei Melencu: Dincă e nevinovat!
Apoi, Alin, băiatul care avea mașina, i-a spus să se îmbrace, că a zis că poate se întâmplă altele”, a declarat Georgiana pentru Antena 3 Vâlcea.
Din mărturiile fetei, Alin, un tânăr de 32 și tatăl a 3 copii, este ultimul care a văzut-o în viață pe Denisa.
Denisa și Alin au plecat să se plimbe și, de atunci, nimeni nu a mai văzut-o pe fată. Copila de 15 ani, care învăța foarte bine și intrase la liceu cu media 9,60, nu s-a mai întors acasă după acea petrecere de pe deal.
Părinții Denisei au dat-o dispărută la data de 11 mai, iar cazul a fost făcut public o zi mai târziu, pe 12 mai, când oamenii legii au cerut ajutorul populației pentru găsirea copilei.
Poliţiştii au scotocit toată localitatea, timp de 5 zile, și au audiat zeci de martori. Vineri, 15 mai, când o localnică plecată după ierburi medicinale a găsit cadavrul fetei într-o pădure de pe dealurile din Oteşani.