kanald.ro
Vedete
Cum arată Laura Cosoi după cea de-a treia naștere naturală. Prima imagine alături de cele trei fetițe
Vedeta a publicat o fotografie emoționantă alături de fetițele și soțul ei, la scurt timp după ce a devenit din nou mamă.
Laura Cosoi este în culmea fericirii de când a devenit mamă pentru a treia oară. Frumoasa actriță a născut în urmă cu câteva zile o fetiță perfect sănătoasă, de nota 10. Recent, vedeta a postat și primele imagini cu mezina familiei, alături de surorile ei, pe rețelele de socializare, iar reacțiile fanilor nu au întârziat să apară.
Laura Cosoi, într-o formă de invidiat după a treia naștere
Au trecut doar câteva zile de când Laura Cosoi a născut cea de-a treia fetiță a familiei. Recent, actrița a fost externată și a ajuns acasă, acolo unde Rita și Vera au făcut cunoștință cu surioara lor. Se pare că proaspăta mămică și-a revenit destul de repede după naștere și este într-o formă de invidiat.
Dovada stă chiar în ultimele fotografii pe care aceasta le-a publicat pe rețelele de socializare, alături de cele trei micuțe și de soțul ei. Imaginile nu au putut fi trecute cu vederea nici de către fanii Laurei, care au asaltat-o cu mesaje emoționante: „Ce frumos! Dumnezeu să vă binecuvânteze!”, „Să vă trăiască puiul cel mic, de fapt toate păpușile!”, „Frumoasă familie, să fiți sănătoși și fericiți!”,„Cât sunteți de frumoși! Copiii sunt daruri divine, care v-au încununat dragostea! Binecuvântări cerești!”, au fost doar câteva dintre comentariile internauților.
Laura Cosoi, alături de fiicele ei
Ce semnificație are numele pe care Laura Cosoi și soțul ei l-au ales pentru cea de-a treia fetiță?
La scurt timp după ce a anunțat că a devenit mamă pentru a treia oară, Laura Cosoi a dezvăluit și numele pe care l-a ales pentru fiica ei. La fel ca în cazul celorlalte două fetițe, actriță a optat tot pentru un nume scurt, cu totul special: Lara.
Citeste si: Laura Cosoi a născut. Actrița a făcut publică prima imagine cu mezina familiei: ”Mulțumim, Doamne!”
Pe lângă faptul că este extrem de rar, acesta are și o semnificație deosebită. Potrivit suntmamica.ro, „Lara” face referire la o persoană nobilă, înțelegătoare și cuminte. Numele „Lara” reprezintă, totodată, și o prescurtare a numelui „Larisa”, întâlnit mai ales în Rusia.
Laura Cosoi, alături de soțul și fiicele ei