kanald.ro
Vedete
Cum arată Alina, cealaltă soră a Monicăi Gabor. Incredibil cât de mult seamănă între ele
Alina Gabor este o prezență foarte discretă, spre deosebire de surorile sale mai mici, Ramona și Monica.
Tpate cele 3 surori Gabor au o relație foarte specială și, ori de câte ori au ocazia, se întâllnesc cu mare drag. Distanța le desparte acum, însă se pare că acest lucru nu le împiedică să țină una la alta la fel de mult. Alina este cea mai mare dintre surorile Gabor. Cele două surori ale sale mai mici, Monica și Ramona, au ales să ducă o viață de lux peste hotare, una în Dubai, iar cealaltă în America. Alina a decis, însă, să rămână în România și să ducă o viață simplă alături de familia pe care și-a întemeiat-o.
În urmă cu câteva zile, cele 3 surori s-au revăzut în România, după mult timp în care au stat una departe de cealaltă. Alina, Monica și Ramona Gabor au petrecut clipe minunate în Maramureș, acolo unde au vizitat și mănăstiri. Spre deosebire de cele două surori mai mici ale sale, Alina preferă să-și trăiască viața în umbră.
Alina Gabor trăiește în România
Alina Gabor are un temperament diferit față de cele două surori ale sale, iar atingerea succesului în lumea mondenă nu a fost o prioritate pentru ea niciodată. Aceasta își trăiește viața în Bacău, locul natal, alături de familia sa, conform redactia.ro.
După o perioadă în care a locuit, la fel ca surorile sale, în București, Alina a decis că cel mai bine pentru ea este să se întoarcă de unde a venit, adică în Bacău. După această schimbare, aceasta s-ar fi căsătorit fără să dezvăluie niciun detaliu despre acest subiect, zvonindu-se că soțul său ar fi făcut închisoare. Alina Gabor a devenit și mamă, însă a ales pe deplin o viață discretă, nevând nici măcar conturi pe rețelele de socializare, acolo unde surorile ei au sute de mii de urmăritori.
Surorile Gabor
Alina Gabor s-a ocupat de una singură de înmormântările părinților ei
Mama surorilor Gabor și-a găsit sfârșitul într-un mod cumplit. În anul 2013, Veronica Bulai a murit lovită în cap de un bolovan în fața peșterii Polovragi, după ce ar fi încălcat un blestem dat de Sântul Calnic, ctitorul mănăstirii în care femeia a intrat, cu toate că nu avea voie.
În anul 2020 s-a stins din viață și tatăl celor trei surori din cauza problemelor de sănătate.
Monica și Ramona Gabor au lipsit de la înmormântările ambilor părinți, fiind deja în America și, respectiv, Dubai la cea vreme, astfel că nu au putut ajunge în timp util.