kanald.ro
Vedete
Cum arată Alexandru, bărbatul de 33 de ani care a decedat după ce a fost lovit de Monica Odagiu cu mașina! Părinții tânărului își conduc unicul fiu pe ultimul drum
A fost făcută publică prima fotografie cu Alexandru, tânărul care a decedat după ce a fost lovit cu mașina de Monica Odagiu.
Ieri, pe data de 9 aprilie 2023, Monica Odagiu a fost implicată într-un grav accident rutier, în urma căruia un tânăr de 35 de ani și-a pierdut viața. În aceste momente, o amplă anchetă se află în desfășurare pentru a se stabili cu exactitate cum Alexandru a ajuns sub roțile mașinii actriței de 26 de ani.
Familia tânărului este îngenuncheată de durere, părinții săi fiind nevoiți să-și conducă unicul fiu pe ultimul drum, la numai 35 de ani. La o zi și jumătate distanță de tragicul accident, a apărut în spațiul public prima imagine cu tânărul Alexandru.
Alexandru s-a stins din viață la numai 35 de ani, după ce a ajuns sub roțile mașinii conduse de Monica Odagiu
Din imaginile de pe camerele de supraveghere de la locul accidentului, se poate observa cum Monica Odagiu încearcă să evite impactul, trăgând de volan, însă, din nefericire, Alexandru a sfârșit lovit de autoturism. La scurtă vreme, la fața locului a ajuns un echipaj de medici care au încercat să-l resusciteze pe tânăr, însă rănile dobândite s-au dovedit a fi incompatibile cu viața.
Conform primelor rezultate ale necropsiei, s-a aflat și cauza morții lui Alexandru. Tânărul a decedat în urma traumatismului cranio-cerebral și a leziunilor multiple dobândite în urma impactului puternic. În circa 3 săptămâni vor ieși la iveală și rezultatele toxicologice, care vor arăta dacă Alexandru se afla sau nu sub influența substanțelor interzise și a alcoolului înainte de teribilul accident.
Declarație publică a Monicăi Odagiu la câteva ore după cumplitul accident
La distanță de câteva ore de la decesul lui Alexandru, foarte afectată de cele întâmplate, Monica Odagiu s-a mobilizat și a scris un mesaj în mediul online despre tragedia prin care tocmai trecuse, subliniind faptul că a încercat în acea secundă să facă tot posibilul să evite tragedia, însă totul a fost în zadar.
„Astăzi am trăit o experiență tragică, fiind pusă într-o situație in care efectiv nu am mai avut ce să fac decât să privesc neputincioasă cum se stinge un om în fața mea, deși am incercat să evit acest tragic eveniment. Sunt traumatizată pentru că nu îmi ies din minte acele clipe teribile în care acel om s-a stins și nu doresc nimănui să treacă prin asta. Îmi cer scuze tuturor celor care așteptau o reacție imediată din partea mea, dar vă rog să mă credeți că în acele momente nu am fost în stare.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Departe de mine gândul de a ascunde vreo chestiune relevantă vizavi de acest tragic eveniment și vreau să subliniez că totul a fost înregistrat pe camerele video, iar cei care se ocupa de caz si au apucat să le verifice apreciază că nu am greșit, reacțiile mele în acele clipe fiind firești și corecte. Primele mele gânduri merg spre o familie care astăzi a pierdut pe cineva iubit.
Din păcate eu nu am putut schimba în niciun fel acest final, deși am făcut tot ceea ce se putea face in acele secunde pentru a evita o tragedie. Vă rog pe toți să mă înțelegeți că în aceste momente am și eu nevoie de liniște ca să pot să trec peste șoc. Vă mulțumesc dacă lăsați legea să-și spună cuvântul ”, a transmis Monica Odagiu pe rețelele de socializare.