kanald.ro
Vedete
Cum a reacționat Robert când a aflat că Mary e însărcinată! Fosta concurentă de la Puterea dragostei a început să plângă: „Bă, mă iei la mișto?”
Reacția lui Robert Urucu, după ce a aflat că iubita lui urmează să-l facă tătic. Inițial, a crezut că este „victima” unei farse de-ale Marinelei.
Marinela Mavrodin și Robert Urucu au intrat în casa „Puterea dragostei” însetați de ideea de a-și găsi jumătatea, dar nicio secundă nu s-au gândit că lucrurile se vor așeza atât de bine pentru ei. S-au văzut, s-au plăcut, s-au îndrăgostit și au părăsit competiția împreună, iar iubirea lor a crescut cu fiecare zi tot mai mult.
Chiar dacă fanii nu-i mai pot vedea pe micul ecran, ei au decis să păstreze legătura cu ei prin intermediul rețelelor de socializare, acolo unde postează regulat și îi țin la curent pe internauți cu tot ceea ce se întâmplă în viața lor privată.
Nu de puține ori, Mary s-a jucat puțin cu dorința puternică a iubitului ei de a deveni tată. Astfel că Robert s-a lovit de mai multe farse în care fosta concurentă de la „Puterea dragostei” îl păcălea că este însărcinată. Așa că atunci când Marinela Mavrodin l-a anunțat că este cu adevărat gravidă, tânărul aproape că nu a crezut-o. Iată momentul emoționant, când a aflat că va deveni tată!
Cum a reacționat Robert Urucu, după ce a aflat că iubita lui este gravidă. Momentul a fost filmat și postat pe internet
Marinela Mavrodin a pregătit în cel mai mic detaliu momentul în care i-a dezvăluit partenerului ei de viață că este însărcinată. I-a scris o scrisoare absolut emoționantă și i-a pus testul de sarcină, care indica două liniuțe, într-o cutie de cadou.
„M-a luat inima. Nu cred! Bă, mă iei la mișto? (începe să citească scrisoarea de la Mary) Știi că visele devin realitate, iar astăzi visul nostru s-a împlinit. Felicitări, sunt sigură că vei fi cel mai bun tătic. Te iubesc”, a spus, cu voce tare, Robert Urucu.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Preț de câteva minute, Robert nu a crezut că este adevărat și în repetate rânduri a întrebat-o pe Mary dacă totul este real sau doar una dintre farsele ei în care a mai picat în trecut. Atât el, cât și Marinela Mavrodin au izbucnit în plâns și s-au îmbrățișat, iar mai apoi au început și-au sunat toate rudele să le dea fericita veste.