kanald.ro
Vedete
Culiță Sterp și-a făcut bagajele și a plecat din țară, deși în urmă cu câteva luni avea interzis. Unde se află acum artistul: „În sfârșit! O să povestesc”
Culiță Sterp a scăpat de pedeapsa pe care a primit-o din partea oamenilor legii în urma accidentului pe care l-a comis în noiembrie 2022.
Culiță Sterp are parte de o perioadă foarte fericită în viața sa. Artistul a primit din nou undă verde din partea autorităților să părăsească țara, după ce mai bine de 6 luni a avut interdicție de a trece de granițele țării noastre, în urma accidentului pe care l-a comis în Cluj-Napoca în luna noiembrie a anului 2022. După multe momente dificile și interdicții, iată că de acum cântărețul se poate declara un om liber din toate punctele de vedere.
Culiță Sterp a făcut marele anunț în urmă cu doar câteva minute pe contul personal de Instagram, acolo unde a lăsat să se înțeleagă că este foarte fericit că, în sfârșit, și-a ispășit pedeapsa și că de acum nu mai este nevoit să refuze evenimente pe bandă rulantă care au loc în afara țării. Artistul le-a promis fanilor lui că în scurt timp va urma un vlog pe YouTube în care le va povesti cum s-au derulat evenimentele.
„Și am plecat în sfârșit după mai mult de jumătate de an în care n-am mai ieșit din țară, a răsărit soarele și la propriu, și la figurat. Revin cu un vlog să vă povestesc.”, a scris Culiță sterp în mediul online, fericit că de acum are din nou libertate totală, de care a fost privat în ultimele luni.
Culiță Sterp a provocat un grav accident în Cluj-Napoca
În urmă cu circa 7 luni, Culiță Sterp a provocat un grav accident în Cluj-Napoca, în urma căruia s-a constatat că artistul consumase băuturi alcoolice, neaflându-se într-o stare aptă de a se urca la volan. Lucrurile au devenit din ce în ce mai complicate cu cât au existat și victime. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal în baza mai multor infracțiuni, printre care conducerea sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea oamenilor legii.
Artistul a fost plasat în control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile și i-au fost restrânse mai multe drepturi, printre care interzicerea de a părăsi țara pentru o anumită perioadă. De curând, însă, Culiță Sterp și-a încheiat pedeapsa pentru fapta pe care a comis-o, de acum fiind un om liber din toate punctele de vedere.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro