WowNews logo WOWnews
Stories
Cristina Ciobănașu, Ruxandra Ion, Vlad Gherman
Colaj Cristina Ciobănașu, Ruxandra Ion, Vlad Gherman

Vedete

Cristina Ciobănașu își amintește și acum ce reacție a avut Ruxandra Ion, atunci când a aflat că ea și Vlad Gherman s-au despărțit! Ce sfaturi i-a oferit producătoarea: „Era speriată”

Ruxandra Ion i-a fost întotdeauna alături Cristinei Ciobănașu. După despărțirea de Vlad Gherman, producătoarea era extrem de speriată și i-a oferit acesteia o mulțime de sfaturi prețioase.

Cristina Ciobănașu este de departe una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste din țara noastră. Încă de la primele sale apariții în lumina reflectoarelor și până în prezent, vedeta a reușit să-și construiască o carieră de succes în actorie, însă cochetează și cu industria muzicală. Și-a făcut debutul în urmă cu mulți ani, iar în tot acest timp numele său a apărut în cadrul unor proiecte extrem de îndrăgite în rândul telespectatorilor. Tocmai de aceea, a adunat de partea sa o mulțime de fani, care îi sunt alături la fiecare pas.

În ceea ce privește viața sentimentală, Cristina Ciobănașu trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Alexandru Mureșan, iar cei doi sunt extrem de îndrăgostiți. Ei bine, lucrurile nu au stat la fel întotdeauna, asta pentru că în anul 2021, artista și Vlad Gherman s-au despărțit după o relație de 9 ani. Vedeta a mărturisit cine a fost un adevărat sprijin pentru ea în acea perioadă.

Citeste si: FOTO Videoclipul viral în care Igor Cuciuc se distrează. Cum a fost surprins și ce spun internauții: „Dimineața bocește pentru vizualizări și defăimare, seara, la club cu femei.” - kfetele.ro

Ruxandra Ion, alături de Cristina Ciobănașu după despărțire

Cristina Ciobănașu are o poveste de viață impresionantă. Artista a fost remarcată de Ruxandra Ion, iar acela a fost momentul în care a decis să o adopte. Ulterior s-a mutat la București în locuința producătoarei, iar de atunci relația lor este una demnă de invidiat. I-a fost alături atât în momentele frumoase, cât și în cele mai puțin frumoase, însă punctul culminant a fost despărțirea de Vlad Gherman.

După 9 ani de relație, producătoarea îi vedea ca pe o echipă și totodată, era extrem de bucuroasă și împăcată cu gândul că fiica sa adoptivă este în siguranță. Nu a lăsat-o nicio secundă să își piardă echilibrul, ba chiar i-a dat o mulțime de sfaturi prețioase. Mai exact, i-a spus că este momentul să se redescopere și să profite de acea perioadă din viața ei pentru a învăța cât mai multe lucruri care să o ajute pe viitor, inclusiv atunci când va avea o nouă relație.

Cristina Ciobănașu și Ruxandra Ion

Cristina Ciobănașu și Ruxandra Ion

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Cristina Ciobănașu, pregătită să devină mamă alături de Alexandru Mureșan?! Actrița a vorbit fără perdea despre planurile lor de viitor: „Noi ne gândim la viitorul ăsta”

„Țin minte că în perioada aia era speriată că sunt pe cont propriu, pentru că ea pe mine și pe Vlad ne-a văzut ca pe o echipă și m-a văzut pe mine în siguranță pentru că nu eram singură. În momentul în care m-am despărțit de Vlad, evident că și trăirile mele erau unele de frecvență joasă, nu eram bine nici eu, și văzându-mă în starea asta, îi părea rău pentru mine și își dorea să-mi găsesc din nou echilibrul și să fiu bine, chiar dacă sunt singură.

Țin minte că mi-a zis atunci, „dacă tot ești singură, profită de perioada asta și descoperă-te, află cine ești și vezi ce-ți dorești de la viață, de la tine, de la un posibil partener, cunoaște-te mai bine, pentru că îți va fi mai ușor pe viitor, când se va ivi ocazia să-ți găsești un partener, să știi ce vrei și să intri cu încredere în noua relație”. Mi s-a părut extrem de prețios sfatul ăla, pentru că eu de asta aveam nevoie.”, a mărturisit Cristina Ciobănașu pentru Viva.ro.

Citește și: Cum reacționează Cristina Ciobănașu atunci când este întrebată de Vlad Gherman. Fanii încă îi văd împreună, chiar dacă a trecut mult timp de la despărțire: „Î

Cristina Ciobănașu, mai fericită ca niciodată

Cristina Ciobănașu traversează acum una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa, atât din punct de vedere personal, cât și din punct de vedere profesional. Artista și-a dat seama de-a lungul anilor că trebuie să muncească singură pentru visurile sale, ceea ce a și făcut, iar astăzi culege roadele.

Citeste si: Carmen Harra, despre finalul de an pentru Nicușor Dan. Ce spune data de naștere a președintelui: “Intră într-un an care nu îl ajută deloc, foarte dificil pentru el.” - kfetele.ro

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro

Citeste si: Ce s-a întâmplat între Dorobanțu și Kira e peste orice limită: "Bă, vorbește frumos, nu îmi vorbi mie cu bă ăsta" Moldo a răbufnit DUR, iar producția a intervenit de urgență: "Atenție la ton" Ce CONSE

Citește și: Cristina Ciobănașu, despre prima întâlnire dintre iubitul și părinții săi! Cum au reacționat mama și tatăl ei când au văzut-o alături de Alexandru Mureșan: „Au putut vedea&rdqu

„Chiar simt că sunt într-o perioadă de deplină dezvoltare și asta pentru că mi-am dat seama că dacă nu muncesc eu pentru visurile mele, n-o s-o facă nimeni, și dacă nu am eu încredere în mine, dacă nu mă ridic singură de jos, s-ar putea să nu o facă nimeni altcineva, și atunci când o faci singur pentru tine este mult mai de impact decât atunci când ți se spune „ești minunată”, dar tu nu crezi asta pentru că tu cu tine ai niște probleme, pentru că tu cu tine ai niște probleme, e lipsa de încredere în sine în propriile-ți forțe. (…)”, a mai spus artista pentru aceeași sursă.

Cristina Ciobănașu