kanald.ro
Sport
Cristiano Ronaldo:„Nu îmi pasă de recorduri”. Lusitanul a ajuns la 14 goluri în 13 meciuri pentru Al-Nassr
Al-Nassr a învis-o pe Al-Duhail în Liga Campionilor Asiei. Cristiano Ronaldo a marcat două goluri și a livrat și o pasă decisivă către Talisca.
Cristiano Ronaldo traversează o perioadă foarte bună a carierei în acest moment. Portguhezul este cel mai bun marcator din campionatul Arabiei Saudite și se află în topul golgheterilor și în Liga Campionilor Asiei.
Ultimul meci disputat de Al-Nassr a fost cel din Liga Campionilor Asiei împotriva celor de la Al-Duhail, terminat cu scorul de 4-3 pentru gruparea lui Cristiano Ronaldo. În acest meci, conform celor de la Sofascore, lusitanul a marcat două goluri și a oferit o pasă decisivă.
Cristiano Ronaldo a declarat că nu este interesat de recorduri
În cadrul conferinței de presă de după acest meci, Cristiano Ronaldo a vorbit despre cum vede el statistica din dreptul numelui lui în acest moment. Potrivit Digi Sport, portughezul a spus că:„Nu îmi pasă de recorduri. Ce îmi propun eu e să trăiessc clipa, iar echipa devine din ce în ce mai bună. Antrenorul și cei din staff-ul său tehnic ne-au ajutat foarte mult să facem din Al-Nassr o echipă de top”.
Cristiano Ronaldo, conform sursei menționate anterior, a completat spunând că toate cifrele lui adunate pe parcursul carierei au fost obținute doar cu ajutorul colegilor de echipă și a antrenorilor, care au fost foarte buni.
În sezonul 2023/2024, Cristiano Ronaldo a jucat 13 partide pentru Al-Nassr, reușind să înscrie de 14 ori și să ofere 7 pase decisive, conform Transfermarkt. Statistic vorbind, lusitanul are un sezon mai bun față de cel precedent.
Cristiano Ronaldo
Cifrele lusitanului sezonul precedent
Fotbalistul, în 2022/2023 a evoluat pentru două echipe: Manchester United și Al-Nassr. Cumulat, lusitanul a adunat 35 de partide în sezonul trecut, marcând 17 goluri ți livrând 4 pase decisive. Astfel, Cristiano Ronaldo este extrem de aproape să depășească aceste cifre în doar câteva partide dacă menține acest ritm.
Lusitanul are, conform Transfermarkt, trei goluri marcate în Liga Campionilor Asiei, fiind la egalitate cu fotbalistul Kodjo Laba. Aceștia doi sunt depășiți doar de Aleksandar Mitrovic, jucătorul celor de la Al-Hilal având patru reușite.
Citește și: Meciul de adio al „Generației de Aur” a fost anunțat oficial: „Vom juca ultima dată împreună”
În campionatul Arabiei Saudite Al-Nassr este pe poziția a treia, cu 22 de puncte. Echipa lui Cristiano Ronaldo este depășită doar de Al-Taawon și Al-Hilal. Totuși, lusitanul este cel mai bun marcator din această ligă în acest moment, cu 11 reușite, cu 4 mai multe decât Mourad Batna, ocupantul locului doi.