kanald.ro
Sport
Cristi Borcea, dezvăluiri cutremurătoare. ”Mi-au scos inima și mi-au pus-o deoparte șase ore!” Fostul șef de la Dinamo a fost la un pas de moarte
Fostul șef de la Dinamo a dezvăluit că la 41 de ani a fost la un pas de moarte, după o operație pe inimă care a durat în jur de șase ore
Cristi Borcea a fost un adevărat personaj în lumea fotbalului! Fostul șef de la Dinamo se implica din toate punctele de vedere în activitatea ”câinilor roșii”, mai ales emoțional. Astfel că, nu mică le-a fost mirarea apropiaților săi în momentul în care au aflat că ”Shakira”, așa cum era poreclit, a început să aibă mari probleme cu inima.
Cristi Borcea, dezvăluire cutremurătoare. ”La 41 de ani m-am operat pe cord deschis. Luam medicamente”
Cristi Borcea are montate, de-a lungul anilor, cinci stenturi la inimă și a ajuns de urgență la spital, în 2012, unde a făcut o intervenție pe cord deschis, o operație de bypass, care avea să îi salveze viața.
Acum, detașat de problemele și de emoțiile din trecut, Borcea a făcut o serie de dezvăluiri cutremurătoare, în care a vorbit despre depresia cu care s-a luptat și problemele cardiace care erau aproape să-l doboare. ”La 41 de ani, m-am operat pe cord deschis. Timp de șase ore, am avut inima scoasă și pusă deoparte. Ardeam. Erau bugete între 15 și 18 milioane de euro, erau orgolii. Am avut mereu războaie”, a spus fostul conducător de la Dinamo pentru Fanatik, care apoi a completat.
”Luam medicamente, dar după meciul cu Urziceniul mi s-a agravat. Am fost pe la clinici, domnul Ţiriac m-a trimis în Germania. Medicamente anti-depresive iau de atunci. Eu la 41 de ani m-am operat pe cord deschis”, a declarat Cristi Borcea pentru sursa menționată, apoi a completat că a avut atunci aproape familia. ”Numai ei știu prin ce am trecut. Am fost în depresie cinci ani și jumătate.”
Gigi Becali a vorbit primul despre operația pe cord deschis a lui Cristi Borcea. ”Are venele infundate 50%, are piciorul rece”
În 2012, cel care a vorbit prima dată despre problemele de sănătate a lui Cristi Borcea a fost chiar nașul său, Gigi Becali.
„El este la Spitalul de urgență, știți că are o operație, are cinci stenturi puse.
Are venele infundate 50%, are piciorul rece, o chestie de genul asta… A zis ca daca o tine in stresul asta asa si se accentuează boala, el poate sa moara in orice moment. Necazurile din ultima vreme l-au facut pe Borcea să cedeze”, a spus pentru România TV, Gigi Becali, la vremea respectivă.
Cristi Borcea
Cristi Borcea a fost operat pe inimă în 2012! Afaceristul avea o malformație
După dezvăluirile lui Gigi Becali au venit și informațiile oficiale despre situația lui Cristi Borcea. Afaceristul avea o malformație, probabil congenitală, artera coronară era strangulată de o punte musculară, a explicat, cunoscutul doctor Șerban Brădișteanu, la finalul intervenției chirurgicale, cel care l-a și operat pe finanțatorul de atunci al dinamoviștilor.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
”Pacientul avea artera coronară strangulată de o punte musculară. În cadrul intervenției a fost secționată puntea musculară. De asemenea, a fost recoltată o porțiune din artera mamară internă și apoi a fost grefată pe artera bolnavă. Artera grefată ocolește porțiunea blocată din artera coronară. Acest nou pasaj va aduce sânge bogat în oxigen pentru mușchiul cardiac, a explicat medicul Șerban Brădișteanu, citat de Libertatea.
Cristi Borcea nu regretă nimic în fotbal. ”Au fost momente unice pentru copil, venind dintr-un cartier din București, cel mai mare vis al lui a fost Dinamo”
În ciuda tuturor problemelor de sănătate, Cristi Borcea nu are niciun regret pentru perioada în care a fost implicat în fotbal, la echipa sa de suflet.
”N-am regretat nici când am făcut operația pe cord, nici când am pierdut campionate, nici când am intrat în Champions League, nici când am fost la pușcărie 5 ani jumate. Au fost momente unice pentru copil, venind dintr-un cartier din București, cel mai mare vis al lui a fost Dinamo. Și am ajuns să conduc Dinamo și să obțin cele mai mari performanțe din istoria Clubului Dinamo.”, a mai spus Cristi Borcea la Fanatik