WowNews logo WOWnews
Stories
Cadavrul  victimei a fost incendiat
Cadavrul victimei a fost incendiat

Stiri

Crima din Giurgiu i-a speriat și pe criminologi: „De pe vremea când găseam chinezi în geamantane n-am mai avut astfel de caz”

O crimă terifiantă din Giurgiu a băgat spaima în localnici.

Vineri seara, un șofer care se deplasa între localitățile Ghimpați și Valea Plopilor din județul Giurgiu, pe DN6, a avut parte de o experiență ce îl va urmări toată viața. Bărbatul a oprit când a văzut un incendiu pe câmp, dar s-a dovedit că era, de fapt, vorba despre un cadavru incendiat. Victima este o femeie care are între 20 și 39 de ani și care nu a fost momentan identificată.

„Un domn din trafic, era cu camionul, a coborât și s-a apucat să stingă focul cu stingătorul.

N-a știut ce este acolo până nu s-a stins focul, după aceea, a realizat și a sunat la 112 și a venit poliția”,
a povestit un localnic, conform Digi24.

Citeste si: Giuly a primit un val de critici în mediul online: „Siliconate, cu gene de 2 metri”. Postarea cu care fosta concurentă de la „Casa iubirii” a intrigat pe toată lumea- kanald.ro

„Am fost la fața locului, am găsit o persoană ghemuită, cadavrul a fost ridicat de organele de cercetare și dus la IML.

99 la sută era carbonizată. Fata era legată cu mâinile la spate, cu sârmă, se vedea”,
a declarat și Constantin Cărăpănceanu, primarul localității Ghimpați din județul Giurgiu.

Din primele cercetări, se pare că victima ar fi fost ucisă înainte de a fi incendiată în câmp. Ea avea mai multe plăgi la nivelul capului și câteva fracturi.

Imagini de la fața locului
Imagini de la fața locului

Criminologii, uluiți de crima din Giurgiu

Criminologul Dan Antonescu a declarat pentru sursa mai sus citată că o astfel de crimă apare destul de rar.

„Mi-am dat seama că de pe vremea când găseam chinezi în geamantante n-am mai avut astfel de cazuri, dar, ca și în cazul victimelor tranșate, și aici putem vorbi de o ipoteză de lucru foarte clară. În primul rând, pentru a merge ancheta, trebuie identificată victima- și aici se vor face verificări în rândul persoanelor declarate dispărute, iar ulterior se va stabili cercul ei de prieteni, de dușmani. În aceste situații avem de-a face cu un numitor comun, locul faptei are legătură cu autorul, pentru că altfel nu ar fi riscat să mai plimbe cadavrul.

L-a dus cât mai departe de locul unde a fost comisă fapta și încearcă să ingreuneze identificarea victimei. Sunt două aspecte care vor fi rezolvate când victima va fi identificată și în procent mare se va rezolva și cazul”, a declarat criminologul Dan Antonescu.

sursa: Digi24