WowNews logo WOWnews
Stories
Cosmin este deja într-o nouă relație, deși încă nu a divorțat de Miruna! Cum a reacționat tânăra când a aflat: „Ca să nu fac drame pot să spun că sunt bine”

Vedete

Cosmin este deja într-o nouă relație, deși încă nu a divorțat de Miruna! Cum a reacționat tânăra când a aflat: „Ca să nu fac drame pot să spun că sunt bine”

Cosmin este din nou fericit, asta pentru că este implicat într-o nouă relație. Ce părere are, însă, Miruna despre acest lucru?

Miruna și Cosmin au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din cadrul show-ului matrimonial moderat de Simona Gherghe, iar cei doi tineri au reușit chiar să câștige ultimul sezon al emisiunii, căsătorindu-se la final. Totuși, vestea că cei doi au decis să pună punct relației, la doar o lună de la căsătorie, i-a luat prin surprindere pe fani, iar mulți dintre aceștia nu au crezut în primă fază că totul este real.

Chiar și așa, după ce Miruna a venit cu o serie de declarații despre divorț, mărturisind că a luat această decizie din cauza faptului că se gândea la fostul partener, acum soarele pare că a ieșit și pe

strada lui Cosmin, căci tânărul este implicat într-o nouă relație, vorbind deschis despre acest subiect.

Citeste si: Explozie puternică la un bloc din București în această dimineață.Bilanț: 17 răniți și 3 morți. O femeie însărcinată, găsită moartă printre dărâmături- kanald.ro

„Te iubesc. Surpriza de duminică” Miruna a primit un nou buchet de flori de la Luță, în preajma Zilei Îndrăgostiților! Dezvăluirile neașteptate ale tinerei, după despărțirea de Cosmin

Mai mult decât atât, cei doi foști parteneri urmează să divorțeze oficial pe data de 9 martie.

„Știe toată lumea că sunt într-o relație, pentru că eu am vrut să se știe, nu mă feresc de nimeni. E o relație foarte frumoasă, este o fată super dulce, care are foarte multe calități și momentan ne înțelegem foarte bine. Ea mi-a scris pe Instagram acum vreo 3-4 săptămâni, am vorbit o perioadă de câteva zile, după ne-am văzut la cafea.

Chiar sunt vindecat, chiar asta vorbeam și cu noua mea iubită să nu aibă impresia că eu am intrat într-o relație cu ea, ca ea să fie un pansament pentru mine, pentru că nu-mi doresc asta. Nu vreau să-mi bat joc de nimeni, momentan sunt foarte bine”, a declarat Cosmin în emisiunea Gabrielei Cristea. 

Cosmin și nou sa iubită

[Sursa foto: Instagram]

Miruna a vorbit și despre situația ei cu Luță

Miruna a explicat că se bucură pentru Cosmin, mai ales că fanii lor ar putea acum înceta să spună că fostul ei soț este nefericit. 

Anunțul făcut de Miruna, la scurt timp după ce a dezvăluit că divorțează de Cosmin! Fanilor nu le-a venit să creadă: „Unii oameni ne-au plăcut și încă vor ca noi să fim împreună”

Citeste si: Durere de nedescris pentru Adrian Cuculis! Bunica avocatului s-a stins din viață la vârsta de 97 de ani- kfetele.ro

Citeste si: Filip, dezvăluire neașteptată în fața lui Ahmed! Ce i-a spus concurentul din Casa Iubirii colegului său nu poate fi uitat. Băieții, complet bulversați după ce au auzit discuția: "Ce?". Nu își reveneau din uimire- radioimpuls.ro

Totuși, tânăra a vorbit și despre situația ei din prezent, explicând că Luță continuă să-i cumpere flori și să-i facă vizite surpriză, însă fără a da prea multe detalii despre tot ce se întâmplă privind legătura dintre ei.

„Eu m-am bucurat și m-am gândit că poate așa se încheie mult mai repede tot ce se discută în online și vede toată lumea că el este fericit. Ca să nu fac drame pot să spun că sunt bine, în realitate nu este totul roz.

Eu sunt singură, iar Luță este la treaba lui, nu mă mai văd cu el, sunt eu cu mine și chiar atât. La salon am fost singură, am primit o vizită neașteptată de la el acolo. Este o situație destul de complicată și nu cred că este cazul să o mai expun la televizor. Eu îl iubesc (n. red pe Luță). Dacă ar fi să facă toată lumea cum simte, el ar fi acum lângă mine”, a explicat Miruna.

Miruna și Cosmin

[Sursa foto: Captură TV]