kanald.ro
Vedete
Cornelia Catanga, mesaje dincolo de moarte pentru Aurel Pădureanu și Alexandru, fiul lor. Ce încearcă regretata artistă să le transmită de pe lumea cealaltă: „Am plâns în ziua aia”
Cornelia Catanga nu și-a uitat familia chiar dacă nu se mai află fizic lângă cei dragi ei.
Cornelia Catanga a fost una dintre cele mai apreciate cântărețe de muzică lăutărească din România. Ani de zile artista și-a încântat ascultătorii cu melodii de petrecere. Însă anul trecut, cântăreața a fost răpusă de COVID-19.
Solista s-a stins din viață la vârsta de 63 de ani. În urma sa a rămas soțul acesteia, Aurel Pădureanu, cu care a și împărțit de multe ori scena, și fiul acestora, Alexandru.
Cornelia Catanga a lăsat în urma sa un soț și un fiu.
Cornelia Catanga, mesaje din lumea de dincolo pentru fiul și soțul ei
Chiar dacă nu se mai află printre noi, iubita cântăreață nu și-a uitat familia. Mai mult de atât, potrivit lui Aurel Pădureanu, solista chiar încearcă să comunice cu ei. Chiar de ziua lui Alexandru, Cornelia Catanga i s-a arătat în vis celei mai mari admiratoare ale ei, care a îndemnat-o să-l sune pe fiul ei cu ocazia zilei sale onomastice.
„Pe data de 2 iulie, Alexandru a făcut frumoasa vârstă de 29 de ani. Știți că înainte să moară Cornelia, noi am locuit în Bragadiru. O distinsă doamnă, care m-a rugat să nu-i spun numele, a visat-o pe Cornelia chiar când a împlinit Alexandru 29 de ani. A visat-o spunându-i în permanență: <<Sună-l pe Alexandru>>. Era îmbrăcată extraordinar de frumos și pregătea o masă festivă. Eu, te rog frumos să mă crezi, că femeia mi-a spus în felul următor: <<Domnule Pădureanu, eu nu mi-am notat numele lui Alexandru și ziua când face 29 de ani, dar am început să plâng>> și a rămas surprinsă. Așa îmi spunea distinsa doamnă, că există ceva acolo, nu se poate. Te rog să mă crezi că am plâns în ziua aia”, a declarat Aurel Pădureanu în cadrul emisiunii lui Cristi Brancu.
Astfel, se pare că artista nu și-a uitat fiul și vrea în continuare să îi fie alături. Nu este de mirare având în vedere că toată lumea cât de mult ținea iubita cântăreață la băiatul ei.
Aurel Pădureanu suferă enorm după soția sa.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Cornelia Catanga, lângă familie chiar și din viața de apoi
Însă Cornelia Catanga nu a trimis mesaje familiei doar prin intermediul altor persoane. Aurel Pădureanu, soțul regretatei artiste, spune că a simțit pe pielea lui prezența Corneliei, după ce a aceasta a plecat de pe acest pământ.
„Eu cred că ea și-a dat duhul și cu gândul la Alexandru și la mine. Pe unde mă duc se rezolvă toate treburile nemaipomenit de repede. O visez în fiecare seară, dar, ca să spun cinstit, nu-i văd întotdeauna figura. Dar de fiecare dată mi-a spus: <<Stați liniștiți că eu sunt bine aici>>. Sunt convins că se gândește în permanență la mine și la Alexandru. El îmi spune că tot timpul se gândește la ea și o visează mereu”, a mai spus soțul regretatei interprete de muzică lăutărească pentru sursa menționată mai sus.
Nu este prima dată când soțul și fiul regretatei artiste spun că o visează. Aurel Pădureanu suferă foarte mult după moartea artistei de muzică lăutărească. Cei doi au format o pereche atât pe scenă cât și în viața de zi cu zi. Aurel Pădureanu și Cornelia Catanga s-au iubit pentru mai mult de 33 de ani.