Adela Popescu recunoaște că uneori se mai ceartă cu soțul din cauza copiilor. Care este motivul discuțiilor aprinse dintre cei doi?
Adela Popescu i-a devenit soție lui Radu Vâlcan în anul 2015, devenind pe parcurs una dintre familiile mondene foarte apreciate de publicul larg.
Asta și datorită simplității și transparenței cu care au ales să își trăiască viața în fața fanilor, dar și datorită proiectelor TV care i-au adus, separat, în lumina reflectoarelor.
Copiii, motivul pentru care Adela Popescu și Radu Vâlcan ajung uneori la cuțite
[Sursa foto: Facebook ]
Adela Popescu și Radu Vâlcan, la cuțite din cauza copiilor
Însă, dincolo de camerele de filmat, cei doi sunt, pe lângă oameni de televiziune, soți și părinți pentru trei copii.
Trei băieți de vârste apropiate au Radu și Adela și de multe ori au vorbit și despre un al patrulea copil, dar momentan nu este cazul să anunțe vreo sarcină, au spus ei.
Dar ceea ce a anunțat ea acum este faptul că, deși copiii le aduc cea mai mare bucurie, tot ei sunt, uneori, și motivul de ceartă dintre ea și Radu Vâlcan.
Iar asta este posibil doar pentru că ea este calmă, când lui îi sare țandăra, dar și pentru că sunt conștienți ca familia și liniștea căminului sunt primordiale.
„Dintre noi doi, el se supără mai des dar nu e genul căreia îi sare țandăra, nu la modul ăsta. Și eu sunt cea care îl liniștește, îl calmează, îl echilibrează. Copiii ne provoacă foarte mult, ei sunt un punct comun și dacă fiecare știe ce are de făcut pe partea lui și când te întâlnești acasă ești liniștit… Când acasă există punctul comun cel mai de preț, atunci știi că e bine! Mai apar divergențe când vine vorba de alimentația copiilor și de activitățile lor, dar suntem ok, niște părinți normali!”, a spus Adela Popescu, conform Click.