kanald.ro
Monica Cioată, avocata ucisă din Iași și iubitul ei
Monica Cioată, avocata ucisă din Iași și iubitul ei
Actualitate
Ultima conversație pe care Monica Cioată a avut-o cu iubitul ei înainte ca aceasta să o omoare a fost făcută publică.
La trei ani după ce Monica Cioată, o tânără avocată din Iași, a sfârșit tragic după ce a căzut de la etaj, ies la iveală detalii tulburătoare despre modul în care și-a pierdut viața. Iubitul ei, Sebastian, a fost condamnat la 23 de ani de închisoare după ce a recunoscut, într-un final, că el a ucis-o, iar abia acum a ieșit la iveală conversația pe care au avut-o înainte de tragedie.
Monica Cioată și bărbatul care i-a devenit călău au avut o discuție aprinsă, chiar înainte ca tânăra să piară, conversație pe care victima a și înregistrat-o.
Pe înregistrare se aude clar cum Sebastian îi spunea Monicăi, care era însărcinată, că poate chema salvarea, iar el afirma în repetate rânduri că vrea să plece din apartamentul în care locuiau împreună.
„El: Cheamă salvarea, cheamă ce vrei tu. Dă-te de aici, că îți dau eu permisul și buletinul. Ia-ți permisul, ia-ți buletinul! Lasă-mă să plec, nu mai face așa! Te comporți aiurea cu mine?
Ea: Nu m-am comportat în niciun fel.
El: Vii și-mi demonstrezi mie că nu știu ce…
Ea: Nu pleci nicăieri.
El: Ce nu plec nicăieri? Dă-mi drumul!
Ea: Nu pleci, nu vreau!
El: Du-te și dormi! Vin eu și dorm după tine.
Ea: Nu. Nu dorm!
El: Cauți scandal să mă simt eu aiurea? Vrei să-mi demonstrezi… Vii și-mi demonstrezi mie că nu știu ce… Ca să-mi faci mie…?(...)
El: Să vadă toată lumea că înnebunești și cine ești. Nu ți-am făcut nimic!
Ea: Asta ce e?
El: Monica, nu mă mai lovi!
Ea: Nu pleci! Nu pleci nicăieri!
El: Vrei să te lovesc și eu pe tine?
Ea: N-ai treabă cu mine? Fix în burtă m-ai lovit!”, este discuția pe care au purtat-o Monica și Sebastian, înainte ca bărbatul să comită crima, conform antena3.ro.
Monica Cioată, avocata ucisă din Iași
Monica Cioată a căzut de la etajul blocului unde locuia și și-a pierdut viața în anul 2021, iar de atunci iubitul ei, avocat cunoscut în Iași, a susținut în repetate rânduri că nu el ar fi fost vinovat, iar tânăra s-ar fi sinucis. După trei ani de proces, Sebastian și-a schimbat declarația.
Bărbatul a recunoscut că el a fost cel care a comis crima, iar de curând a fost condamnat la 23 de ani de închisoare, fiind obligat să plătească și despăgubiri în valoare de peste 200.000 de euro.
„Ultima oră în dosarul de la Iași al avocatului criminal Felecanu. Acesta a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 € cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale pricinuite prin omorul calificat săvârșit în legătură cu concubina însărcinată. Soluția este una corectă având în vedere că din toate probele administrate reieșea că avocatul și-a omorât partenera, în esență, nerecunoscând niciodată pe parcursul procesului ca a săvârșit o asemenea faptă și, mai degrabă, insistând pe ideea că Monica și-a luat viața”, a declarat avocatul Adrian Cuculis, potrivit stirilekanald.ro.