WowNews logo WOWnews
Stories

Vedete

Claudia Puican, schimbare radicală de look! Artista a ieșit din salonul de înfrumusețare o cu totul altă persoană

Claudia Puican și-a făcut o schimbare de look binemeritată înainte de sărbători. Artista este foarte mândră de noul ei look.

Claudia Puican a simțit nevoia de o schimbare de look înainte de sărbătorile de iarnă, care se apropie cu pași repezi. Nu a stat prea mult pe gânduri, așa că a mers în salonul de înfrumusețare pentru a se vopsi. Artista nu a făcut o schimbare radicală, păstrându-se aproximativ în aceeași zonă cromatică, însă rezultatul este unul de efect, care a fost atât pe placul ei, cât și pe placul admiratorilor săi din mediul online.

În urmă cu puțin timp, Claudia Puican le-a arătat internauților și rezultatul final, fiind tare mândră că a decis să facă acest pas. Pentru a evidenția și mai mult diferențele de dinainte și după vopsire, a postat în mediul online mai multe imagini before/after. De această dată a trecut la o nuanță de blond platinat, care o prinde de minune, mai ales că începuseră să se vadă destul de mult și rădăcinile părului său natural, care este mult mai închis decât culoarea pe care ea și-o dorește.

Citeste si: Nicolae Botgros intervine în scandalul legat de moartea Andreei Cuciuc. Care este dorința lui: “Să fie cercetat amănunțit, fiecare secundă, fiecare acțiune a celor prezenți în acel local.” - kfetele.r

Claudia Puican și Armin Nicoară, decizie radicală în căsnicia lor

Claudia Puican și Armin Nicoară au petrecut, până nu demult, tot timpul împreună, atât la evenimente, cât și acasă, în confortul propriei locuințe. Din cauza presiunii, a orelor multe de muncă și a stresului, cei doi au ajuns într-un punct în care să se certe aparent fără motiv, așa că au decis să se despartă profesional, cel puțin o perioadă, pentru a ieși din monotonie, pentru binele relației lor. Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru WOWbiz.ro, cei doi artiști au vorbit despre schimbările pe care își doresc să le aplice în viața lor.

Armin Nicoară:Pot spune că nu prea am mai avut viață personală. Și în viața de cuplu e un pic mai greu. Lumea mă acuză că sunt prea glumeț, dar crede-mă că stăm 24 din 24, la evenimente, acasă și atunci clar eu sunt mai vorbăreț. Îmi place să mai schimb, să mai ies din atmosfera asta a noastră, nu-i deloc ușor. Viața noastră dacă am da-o cuiva, cred că ar claca psihic. Eu văd la Claudia. Sunt zile în care începe să plângă și îmi spune că e prea mult.”

Claudia Puican: „Eu nu știu să mă detașez și sunt ca un burete care absoarbe toată energia. Oboseala, nu ai un program echilibrat de masă, doar pe mașină, drumuri, mie îmi e greu. Mă gândesc bine la treaba asta, să ne separăm cumva, că stăm non-stop împreună. La un moment dat intervine monotonia și începi să te cerți. Am zis să mai mergem și separat.”

Citește și: Armin Nicoară și Claudia Puican s-au mutat în casă nouă: „Acum nu ne mai plac deloc hotelurile, nici de cinci și nici de trei stele”. Cine i-a ajutat să-și amenajeze locuința visuril

Citește și: „Nu știu când o să-mi revin” Claudia Puican trece printr-o perioadă grea! Artista se confruntă cu probleme de sănătate

 

Citeste si: Mesajul de susținere venit din partea Adrianei Ochișanu, pentru fiul său, Cristian Botgros! Cum îl apără artista, în fața acuzațiilor venite din partea familiei Cuciuc? "Sunt alături de tine cu toată

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro

Citeste si: VIDEO Momentul când antrenorul unei ECHIPE LEGENDARE a murit pe terenul de fotbal. Jucătorii au căzut toți în genunchi, unii plângând, alții rugându-se cu ochii în lacrimi: "Am fost șocat și acum mi s