kanald.ro
Actualitate
Ciprian Mailat, jurnalistul dat dispărut de familie, a fost găsit! Ce s-a întâmplat cu fostul redactor șef al revistei Capital?
Fostul redactor șef al revistei Capital este de negăsit de câteva zile. Familia îl caută cu disperare.
UPDATE Ciprian Malaiat a fost găsit, după ce a fost dat dispărut de familie. Poliția Capitalei a anunțat în urmă cu puțin timp că jurnalistul s-a întors acasă.
”Bărbatul a fost găsit, iar din primele date, acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni”, a anunțat Poliția Capitalei despre acest caz.
Jurnalistul Ciprian Mailat, fostul redactor șef al revistei Capital, a dispărut de câteva zile și nimeni nu mai știe nimic de el. Potrivit primelor informații oferite de evz.ro, bărbatul nu a mai fost văzut de câteva zile, iar familia a anunțat deja autoritățile, în speranța că va fi găsit.
Fostul redactor șef al revistei Capital, dispărut fără urmă
Chiar fiul lui Ciprian Mailat ar fi mers la poliție pentru a anunța dispariția tatălui său. Băiatul le-ar fi spus oamenilor legii că părintele său a plecat de acasă fără să anunțe unde merge, iar de atunci nu s-a mai întors și nici nu a mai dat niciun semn de viață, fiind căutat fără încetare.
Se pare că polițiștii din București au organizat mai multe filtre, dar până la această oră nu există nici măcar un indiciu cu privire la locul unde s-ar putea afla jurnalistul Ciprian Mailat, potrivit Antena 3.
Ciprian Mailat a trecut printr-o încercare grea în urmă cu patru ani, mai exact în anul 2020, când soția acestuia, Antoaneta Etves, care în trecut lucrase la Evenimentul Zilei, s-a stins din viață la doar 37 de ani, în urma unui accident vascular cerebral.
„A venit cea mai urătă zi, clipa cea mai grea pentru mine, Filip și familia noastră, în care am fost anunțați că dupa 41 de zile de suferință, în care soția mea și mama lui Filip, Sorina Antoaneta Etveș, a plecat într-un loc mai frumos.
Vei rămâne mereu în inimile noastre, știu că ne vei zâmbi și vei avea grijă de noi de acolo de sus. Te vom iubi oriunde te vei afla! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace, draga mea!”, a fost mesajul dureros transmis de Ciprian Mailat în urma decesului fulgerător al soției sale.
Familia jurnalistului trece acum printr-o nouă încercare grea, după dispariția bărbatului, dar speră totuși ca acesta să fie găsit teafăr și nevătămat, cu ajutorul autorităților și al oamenilor.