kanald.ro
Sport
Cine va arbitra FCSB vs. Dinamo? Derby-ul din etapa a doua a Superligii Românie se va disputa sâmbătă, 22 iulie
Derby-ul din etapa a doua a Superligii României, FCSB vs. Dinamo, se va disputa sâmbătă, 22 iulie, de la ora 21:30, pe arena „Arcul de Triumf”.
Vicecampioana României a făcut eforturi colosale pentru a obține aprobarea în vederea disputării meciului împotriva formației din Ștefan cel Mare pe stadionul din Ghencea, însă oficialii nu au reușit să ajungă la o înțelegere cu delegații Clubului Sportiv al Armatei, astfel că au recurs la planul de rezervă.
Centralul derby-ului
Arbitrul delegat la centru pentru derby-ul dintre FCSB și Dinamo este Sebastian Colțescu.
Comisia Centrală a Arbitrilor ar fi hotărât să-l delege pe Sebastian Colțescu pentru partida de pe arena „Arcul de Triumf”, potrivit gsp.ro
Centralul de 46 de ani va ajunge la cea de a 370-a partidă disputată din carieră și al treilei derby, după cel din mai 2013 și februarie 2021.
Sebastian Colțescu a arbitrat formația dirijată de Elias Charalambous în 51 de meciuri, în timp ce pentru Dinamo a avut doar 41 de confruntări arbitrate.
De ce CSA Steaua a refuzat închirierea stadionului?
După un șir lung de negocieri cu oficialii Clubului Sportiv al Armatei, totul părea să fie ca și rezolvat, doar semnătura de pe contract fiind cea care lipsea pentru încheierea înțelegerii în vederea închirierii arenei din Ghencea. Inclusiv draftul era pregătit și se mai aștepta doar eliberarea poliței de asigurare care acoperea despăgubirile în valoare de 250.000 de euro în cazul apariției distrugerilor la nivelul stadionului.
FCSB s-ar fi adresat unui broker pentru respectiva poliță de asigurare, însă suma importantă de bani a făcut ca durata eliberării poliței să fie mai lungă decât cea prevăzută.
FCSB le-ar fi propus celor de la CSA Steaua un alt bilet avalizat în valoare de 250.000 de euro. În plus, vicecampioana ar mai fi oferit încă un bilet de acest tip în valoare de 750.000 de euro pentru asigurarea gazonului, variantă cu care ambele părți pareau a fi de acord. De data aceasta însă, reprezentații Clubului Sportiv al Armatei au refuzat.
Avertisment din partea lui Mihai Stoica
Oficialul FCSB a dezvăluit că nu se vor opri aici și vor continua să depună cereri pentru ca formația să poată evolua și pe arena din Ghencea și a explicat că sunt dispuși să ajungă până la o acțiune în instanță.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
„Am fost sigur la început, când a trimis Ministrul ordinul. Apoi, după prima zi de negocieri, când cei ce acolo și-au bătut joc de oamenii noștri, i-am zis lui Vali că nu se joacă. El și Gigi credeau…
Ei au cerut imposibilul! O poliță de asigurare pe care nimeni nu o poate emite. În schimb, spunându-ne că în urma discuțiilor purtate cu asiguratorii au ajuns la aceste sume. Le-am cerut să zică numele asiguratorilor. Au zis că nu pot oferi asemenea date.
Trece acest meci, considerat cu grad mare de risc. Urmează cel cu CFR, apoi cel cu Poli Iași. Noi vom face adrese non-stop. Să vedem dacă cineva își permite să piardă o sumă importantă la bugetul statului și dacă nu cumva e penal.
Gigi are un dosar cu toată coresponența, cu toate detaliile. Va susține mâine o conferință de presă și va prezenta totul. Veți vedea mâine cât de mult se poate minți la nivel de comandant de club. Bănuiesc că va fi penal până la urmă”, a mai relatat oficialul FCSB.