
kanald.ro
Cine este Selly. Biografie vârstă, studii, carieră. Află care este numele real al artistului care a devenit unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România
Vedete
Cine este Selly? Află totul despre cariera lui de succes și ce planuri are pentru acest an.La cei 22 de ani, Artistul are deja propria școală de vlogging.
Cine este Selly. Biografie: vârstă, studii, carieră. Iată ce carieră impresionantă are artistul. La cei 22 de ani, Selly are deja propria școală de vlogging.
Selly s-a născut pe 28 februarie 2001 în Craiova. Numele său real este Andrei Șelaru, Selly fiind cel de scenă.
Artistul a fost mereu impresionat de camere, dar și de tot ceea ce se întâmplă în spatele lor, chiar dacă meseriile părinților nu au avut legăturp cu această lume, mama lui fiind profesoară, iar tatăl inginer silvic.
Selly și-a petrecut o mare parte din copilărie în fața calculatorului, spunând uneori că internetul ar fi mai interesant decât lumea din jur. Acesta a absolvit Colegiul Național ,,Frații Buzești" Craiova.
La doar 13 ani, Selly a devenit partener YouTube și a câștigat două premii de argint și unul de aur pentru crearea de conținut.
Cine este Selly. Biografie vârstă, studii, carieră. Află care este numele real al artistului care a devenit unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România
Selly este fondatorul trupei 5 Gang, una dintre cele mai îndrăgite de către adolescenți. Nu numai că este cântăreț, dar a și compus piese care și acum sunt fredonate de fanii trupei.
Pentru că a simțit nevoia de o nouă provocare în cariera sa, a produs 3 filme, fiind în acelși timp și actor, iar proiectele lui au avut un succes răsunător.
Pe 27 decembrie 2019 s-a lansat filmul românesc 5GANG: Un altfel de Crăciun. Din distribuție fac parte, printre alții, membrii grupului de vloggeri ai formației 5Gang: Andrei Șelaru (pseudonim Selly), Diana Condurache (pseudonim Dia), Andrei Gavril (pseudonim Gami), Luca Bogdan (pseudonim Pain) și Mădălin Șerban (pseudonim Mădălin).
Acum are deja o carieră de 10 ani de vlogger, a înființat chiar și propria academie de vlogging. De asemenea, a câștigat și mai mulți admiratori datorită opiniilor critice aduse sistemului de învățământ din România, precum și din dezbaterile cu diverși oameni de televiziune.
După o contribuție solicitantă pentru cele 3 filme ale sale, Andrei Șelaru își dorește să se concentreze anul acesta pe crearea de conținut pe YouTube.
Primul său film produs a generat cele mai mari încasări din istoria cinematografiei românești, după anul 1989, iar cel de-al doilea a fost desemnat drept cel mai vizionat film din 2021.
„ Noi cu ultimul film doar ce am terminat. Am fost pe locul 9 în lume cu filmul și suntem extraordinar de încântați. Anul acesta nu știu în momentul de față dacă eu voi mai co-produce sau produce vreun film. Momentan suntem foarte-foarte orientați pe planul nostru de conținut de YouTube.
Anul acesta tocmai ce am terminat și biroul, ne-am mutat. Dar anul ăsta ne va rezerva foarte multe în ceea ce privește conținutul meu de pe YouTube și, de ce nu, poate și un film, însă deocamdată este în discuții foarte incipiente aceste lucruri”, a declarat Selly.
Cine este Selly. Biografie vârstă, studii, carieră. Află care este numele real al artistului care a devenit unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România
Deși s-a bucurat de un venit considerabil de când a devenit vlogger, Selly a învățat cum să gestioneze banii în mod eficient. Dacă la început a fost atras de investiții mai puțin utile, precum haine scumpe sau telefoane de ultimă generație, Selly a realizat că valoarea cuiva nu reiese din lucrurile inutile pe care le deține.
„Nu știu dacă am devenit neapărat mai econom, dar cred că s-au schimbat lucrurile pe care cheltui banii. Nu mai dau banii pe aceleași lucruri. Nu cred că mai cheltui atât de mult pe haine și pe genul acesta de mofturi, mai mult pe lucruri cu adevărat utile.
Știi cum e, prima dată îți satisfaci cele mai arzătoare dorințe, când dai prima dată de succes. Nu mai pun atât accent pentru că eu consider că nu ai nevoie de niște haine scumpe ca să demonstrezi valoarea cuiva.
Cred că valoarea iese din alte lucruri. Mi-am dat și eu seama de treaba asta cu timpul, evident, într-un proces de maturizare și acum prefer să îmi investesc banii în chestii cu adevărat utile ”, a povestit Selly.
Surse: ro.wikipedia.org, libertatea.ro