Iată cine este Maya Giotea de la Românii au Talent 2024. Află povestea concurentei de 13 ani, care i-a impresionat pe jurați cu vocea ei!
Cine este Maya Giotea de la Românii au Talent 2024. Vezi mai jos toate detaliile despre micuța concurentă care i-a lăsat mască pe jurați cu apariția ei de pe scenă.
Cine este Maya Giotea de la Românii au Talent 2024
Maya Giotea de la Românii au Talent 2024 are 13 ani și locuiește în Timișoara. Ocupația adolescentei este cea de elevă, însă pe lângă această responsabilitate de copil, micuța are o mare pasiune. Ei bine, încă de la o vârstă fragedă, concurenta de la emisiunea de talente a descoperit că iubește să cânte și tot ce ține de muzică. Se pare că atunci când era foarte micuță, Maya imita melodii din desene, până când a ajuns să aibă propriul ei stil de cântat, ba chiar și compoziție.
Până la vârsta de 13 ani, Maya Giotea a jucat în două spectacole de musical, iar visul ei cel mare este acela de a se lansa în industria muzicală din America. Deși este o dorință care necesită foarte multă muncă și efort, adolescenta nu se teme deloc de viitor și muncește zilnic pentru a ajunge la rezultatele dorite.
Maya Giotea, în timpul momentului de la Românii au Talent 2024
[Sursa foto: Captură video]
Concurenta a primit patru de „DA” la Românii au Talent 2024, sezonul 14
Încă de când a urcat pe scenă, Maya Giotea a reușit să cucerească inimile juraților, prin naturalețea și zâmbetul ei. Mai mult decât atât, copila de 13 ani a impresionat pe toată lumea din sală când a spus că marea ei pasiune este muzica și că iubește să cânte.
„Andra: Ce faci tu la 13 ani? Maya Giotea: Pasiunea mea este să cânt, ador să cânt. Este cea mai mare pasiune a mea și o fac de ceva timp.”, a fost dialogul dintre Andra și micuța concurentă.
După ce s-a prezentat în fața juraților, Maya Giotea a început să cânte, iar încă de la primele versuri oamenii din sală au început să o aplaude. Pentru participarea la emisiunea de talente, fetița de doar 13 ani a ales să interpreteze o piesă extrem de grea de la Whitney Houston. Deși este o melodie pe care foarte mulți cântăreți nu reușesc să o cânte până la capăt, Maya a avut un curaj mare și a cântat piesa într-un mod de-a dreptul spectaculos.
Concurenta a lăsat toate emoțiile deoparte și a interpretat melodia aproape de perfecție, lucru pe care l-au observat și jurații. Mai mult decât atât, momentul ei de pe scenă i-a făcut pe mulți oameni din public să lăcrimeze, ba chiar și pe Andra, care a ținut să o felicite pe Maya pentru ceea ce face.
„Doamne, ce curajoasă e fata asta. Vă dați seama, a ales cea mai grea melodie de la Whitney Houston. Ai o voce atât de frumoasă, foarte frumoasă. Cred că, de fapt, ăsta e esențialul și restul sunt detalii. Trebuie să îți mărturisesc că eu am cântat, prima dată, la 7 ani, când am urcat pe scenă, melodia asta.
Ăsta e motivul pentru care m-am emoționat atât de tare. Este o melodie foarte grea, dar mă bucur că în sufletul tău faci alegerile astea grele. E clar că țintești sus și asta înseamnă foarte multă muncă.”, a spus Andra, după momentul susținut de Maya Giotea pe scena de la Românii au Talent 2024.
De asemenea, Dragoș Bucur a ținut să o felicite pe concurentă pentru curajul de care a dat dovadă și a încurajat-o să facă exact ceea ce îi place, la vârsta ei, fără să îi fie frică de ce ar putea spune oamenii.
„Da, la vârsta asta poți să riști. Ți se permite să greșești. O să crești, o să vină toți în jurul tău, așa este societatea, așa suntem învățați. La vârsta asta încearcă ce îți place ție. Ce iubești să faci, aia încearcă.”, a spus Dragoș Bucur, după momentul susținut de adolescenta din Timișoara.
Acestea fiind spuse, jurații au fost profund impresionați de momentul artistic pe care copila de 13 ani l-a susținut pe scenă, motiv pentru care i-au oferit patru de „DA” și un loc în etapa următoare.
„Vreau să îi confirm Mayei neapărat faptul că, da, greșelile sunt bune, doar din greșeli învățăm cu adevărat.”, a precizat Andi Moisescu, la Românii au Talent 2024.
Maya Giotea, în timpul momentului susținut pe scenă
[Sursa foto: Captură video]
Ce emisiuni și seriale sunt difuzate la Kanal D
În intervalul orar în care este difuzată emisiunea Românii au Talent, telespectatorii pot urmări la Kanal D, noul serial turcesc „O dragoste”. Serialul este difuzat de marți până vineri, de la ora 20:00, doar pe Kanal D.
De asemenea, fanii serialelor turcești se pot bucura în zilele de luni și marți de producția „Secrete de familie”, care este difuzată de la ora 23:30.
Cei care își doresc să se bucure de divertisment, pot urmări emisiunea „Jocul cuvintelor”, moderată de Dan Negru. Proiectul televizat aduce în fața telespectatorilor concurenți care vor să își testeze aptitudinile, să își înfrângă emoțiile, și, cel mai important să ghicească cuvintele corecte, în urma definițiilor oferite de îndrăgitul prezentator.
Totodată, fanii emisiunii „Casa Iubirii” își pot urmării concurenții și cuplurile favorite de luni până vineri, începând cu ora 10:00 și 16:00, iar în zilele de sâmbătă și duminică, emisiunea este difuzată de la 16:00 și 19.00.
În zilele de weekend, de la ora 21:00, telespectatorii se pot bucura de emisiunea „Insula de 1 milion”. Reality show-ul este unul dintre cele mai captivante și aduce în fața publicului 50 de concurenți cu vârste, profesii și pasiuni diferite. Prietenia, alianțele și strategiile îi vor ajuta pe concurenți să ajungă cât mai departe în cadrul competiției, iar brățara va fi un element important pentru toți participanții. Emisiunea este difuzată în zilele de weekend, dar și luni de la ora 20:00.
De altfel, cei care își doresc să urmărească invitați de seamă, cunoscuți din toate domeniile, se pot uita la „40 de întrebări”, emisiune moderată de Denise Rifai și difuzată de la 23:30, în fiecare duminică, pe Kanal D.