kanald.ro
Exclusiv
Cine este fosta concurentă de la Puterea Dragostei care va apărea în cel mai nou film al lui Codin Maticiuc?! Ce spunea frumoasa brunetă înainte de accidentul viral din București: "Așa s-a dorit" | EXCLUSIV
Viața a luat o întorsătură neașteptată pentru Ella de la Puterea Dragostei. Frumoasa brunetă a avut parte de o surprisă în plan profesional, iar fanii vor avea șansa să o vadă într-o nouă ipostază, cea de actriță!
Ella Tina se bucură de succes din plin. Frumoasa brunetă o duce cât se poate de bine în plan profesional, mai ales după ce viața i-a oferit o nouă surpriză. De mult timp și-a dorit să își facă debutul pe marele ecran, iar cel mai nou film pe care îl produce Codin Maticiuc a fost momentul perfect ca vedeta să își facă curaj, să se înscrie la casting, iar apoi să își vadă visul cu ochii.
Este abia la început în cariera de actriță pe marele ecran, însă cu siguranță cu muncă și determinare, frumoasa brunetă va obține roluri din ce în ce mai bune, chiar până la personaje principale.
Ella Tina, în platoul WOWnews
Ella de la Puterea Dragostei, actriță în cel mai nou film al lui Codin Maticiuc
Ella Tina a făcut un pas important în carieră. Frumoasa brunetă joacă în cel mai nou film al lui Codin Maticiuc, pelicula pentru care mașini de lux s-au întrecut rând pe rând în Capitală. Vedeta a vorbit despre noul proiect în exclusivitate la WOWnews, acolo unde a povestit și cum a ajuns la castingul pentru filmul românesc.
"Mi-am dorit de mult să trec de episodul Puterea Dragostei, Ella de la Puterea Dragostei și niciodată nu m-am văzut mai bine încadrată decât într-un film.
Filmul acesta este despre mașini, despre curse. Băieții cred că vor fi super pasionați de treaba aceasta.
Este un proiect al cărui producător este inclusiv Codin Maticiuc.(...) Sunt persoane foarte frumoase, mă simt foarte bine cu ele. Am de la fiecare câte ceva de învățat", a povestit Ella Tine la WOWnews.
Ella Tina, la filmările pentru „Cursa”
Ce spune Ella Tina despre rolul pe care îl are în filmul lui Codin Maticiuc
Frumoasa brunetă nu are un rol principal, deși mărturisește că și-ar fi dorit să fie implicată mai mult în peliculă. Chiar și așa, știe că este un început cât se poate de bun și că în viitor, prin muncă, ar putea ajunge să aibă și roluri principale.
"Nu sunt rolul principal, mi-aș fi dorit, dar viața este pas cu pas. Cu siguranță mă regăsesc mai bine într-un film, îmi place. Cel puțin filmul acesta îmi vine mânușă.
Mi-aș fi dorit să fac parte mai mult din film, să am replici mai multe, dar cu siguranță la momentul potrivit. Inclusiv Codin m-a susținut și m-a încurajat și mi-a zis: Ella, eu când am început în cariera asta, pur și simplu am apărut într-un film ca figurație.
Îl felicit, este un om atât de dedicat și implicat, dăruiește sfaturi. Este extrem de profi și îi mulțumesc pe această cale pentru că mi-a dat sfaturi încă de când am pășit pe set", a povestit vedeta, la WOWnews.
Filmările au loc noaptea, așa cum povestește și frumoasa brunetă, iar de cele mai multe ori mărturisește că în intră pe set la șapte seara și mai iese abia la șapte dimineața.
"Sunt filmări de seară și s-a întâmplat ultima dată să filmăm de la ora șapte seara, până la ora șapte dimineața, pe tocuri pe set. Am ajuns acasă, până când am mâncat s-a făcut și ora nouă", a mai povestit Ella, în interviu acordat Corneliei Ionescu.
Ella Tina, la filmările pentru „Cursa”
Trei persoane, rănite în timpul filmărilor pentru "Cursa"
La începutul acestei săptămâni, trei persoane au fost accidentate în București, în timpul filmărilor pentru "Cursa". Este vorba de doi cascadori profesioniști și un cameraman, aceștia fiind transportați la spital pentru investigații, însă pentru niciunul dintre ei nu a fost necesară internarea.
"În seara aceasta, în timpul filmărilor Cursa, a avut loc un accident între două mașini, implicate și vătămate au fost trei persoane, doi cascadori profesioniști din probabil cea mai bună echipă de cascadori din România și un cameraman.
Suntem aici la spitalul Universitar, Primiri Urgențe, și vreau să vă anunț că sunt bine, sunt în afara oricărui pericol. Am trecut și de CT-uri, am trecut de foarte multe teste, sunt foarte bine, mulțumim lui Dumnezeu și nimic altceva nu contează, nu întrebați despre pagube materiale, nu întrebați nici despre film, contează doar oamenii și ei sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu", a fost mesajul lui Codin Maticiuc, postat chiar în seara incidentului.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!