kanald.ro
Vedete
Cine este Bianca Adam de la America Express? Fosta concurentă este cunoscută sub numele de „Tequila”
Concurenți America Express 2023. Cine este Bianca Adam și cu ce se ocupă influencerița.
Concurenți America Express 2023. Vedetele care participă în sezonul 5 al emisiunii s-au întors deja din America, iar în perioada următoare se vor difuza episoadele din America Express.
18 celebrități au acceptat provocarea postului, și-au adunat speranțele, curajul și starea bună de spirt și au plecat pe Drumul Aurului.
Cine este Bianca Adam de la America Express 2023
Bianca Adam s-a născut pe 28 iulie 1997, în Craiova, și este cunoscută în mediul online pe numele de Tequila, poreclă pe care și-a ales-o la începutul carierei sale în industrie. În urmă cu 11 ani, Tequila posta primul videoclip pe canalul său de YouTube, „50 de lucruri despre mine”, unde oamenii au putut să o cunoască și să o urmărească.
De atunci și până acum, Bianca Adam a adunat peste 1,7 milioane de abonați pe YouTube și milionul de urmăritori pe Instagram. A devenit celebră în acest mediu cu seria ei foarte cunoscută, „Adevăr și provocare”, pentru care cerea fel de fel de provocări ieșite din comun fanilor săi, iar ea le făcea. Videoclipurile ei strângeau milioane de vizualizări, dar și reacții pozitive, de susținere, și de hate, din partea oamenilor care o judecau și spuneau că influențează în rău persoanele care o urmăresc.
În ultimii ani, odată cu maturizarea, Bianca a schimbat formatul canalului său de YouTube și subiectele pe care a ales să le discute, fiind unele aplicate pe criteriile și dorințele generațiilor din prezent.
Are o relație cu Edi Brandabura, un alt influencer care lucrează și în presă. Alături de el, Tequila face content pe rețelele de socializare, deoarece lumea îi simpatizează foarte tare.
Cine e Bianca Adam de la America Express 2023
Tequila, a trecut printr-o experiență traumatizantă
Din păcate, Bianca Adam a trecut printr-o experiență traumatizantă pentru psihicul și fizicul ei. În vara anului 2020, Bianca Adam a fost bătută pe stradă de către un dezvoltator imobiliar în vârstă de 40 de ani, după ce fata i-a spart o bucată de marmură din fața casei lui.
Bianca Adam a parcat mașina în fața proprietății lui, bărbatul a început să o agreseze verbal, iar când Tequila a scos telefonul să-l înregistreze, agresorul i-a smuls telefonul din mână și a început să-i lovească cu o rangă pe ea și iubitul ei.
„Eram îmbrăcată sport, cu un hanorac negru, aveam mască și pantaloni cu tur. Nimeni nu a vrut să mă ajute. Chestia a dăunat cel mai mult, având în vedere stereotipurile care există în țara noastră. Am mers 30 de minute și nimeni nu mă ajuta”, a declarat Bianca Adam.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Cine e Bianca Adam de la America Express 2023
Bianca Adam participă cu mama ei la America Express 2023
Bianca trebuia să plece în această aventură cu o persoană cu care se înțelege de minune și în care are deplină încredere. Astfel, Bie pleacă în America Express cu Mihaela, mama ei, care a sprijinit-o întotdeauna pe fiica sa și lângă care a fost alături în cele mai grele momente.
Concursul va primi 9 echipe, compuse din câte două vedete. Concurenții sezonului 5 American Express sunt Chef Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, Puya și Melinda, Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, Bruja și Pufeh, Bianca Adam și mama ei.