
kanald.ro
WOW
După multe săptămâni de emoții, telespectatorii emisiunii „Românii au talent” și-au aflat câștigătorul.
Votul publicului a fost decisiv, iar Ana Maria Pantaze a reușit să plece acasă cu marele premiu, în valoare de 120000 de euro.
Revenirea lui Mihai Petre în juriul emisiunii a fost cu noroc pentru croitoreasa cu voce dumnezeiască. Aceasta a primit un Golden Buzz din partea lui Mihai Petre, iar până la finală nu a mai fost decât un pas.
Citeste si: Cutremur în România, pe 1 iunie! Ce magnitudine a avut
Pe locul al doilea s-a clasat micuțul Aris Negoiță, în vârstă de 8 ani, care primise un Golden Buzz din partea lui Smiley și a lui Pavel Bartoș. Locul trei a revenit corului de copii de la Opera Națională, iar premiul de originalitate i-a revenit lui Magitot – Marius Drăguș, cu numărul său de magie și stand-up comedy.
Încă din preselecții, Ana Maria Pantaze a reușit să impresioneze cu vocea sa, dar și cu povestea sa. De profesie croitoreasă, aceasta și-a descoperit talentul în casă, apoi cei care au auzit-o au îndemnat-o să cânte mai mult și să profite de acest dar.
„Nici acum nu îmi dau seama cum. Am început cântând prin casă, prin baie, fredonând, pe urmă am ajuns la karaoke. Lumea a început să spună că am voce și că ar trebui să fac ceva cu ea, dar am zis că eu vin «de fun» la karaoke, nicidecum să impresionez pe cineva. M-au împins de la spate prietenii: «Du-te, du-te și fă ceva!». Și m-am dus. (n.r.: râde)”, a mărturisit concurenta emoționată.
Clasamentul finalei Românii au talent, sezonul 9:
Ana Maria Pantaze
Aris Negoiță – Locul 2
Corul de copii al Operei Naționale – Locul 3
Anton Joseph – locul 4
Ema Stoian – locul 5
Elena Gibson – locul 6
Magitot – locul 7
Isabela Stănescu – locul 8
Andreea Tucaliuc – locul 9
Rareș Bratu – locul 10
Stevie Starr (wild card) – locul 11