kanald.ro
Sport
Cel mai bun fotbalist englez al sezonului trecut vine de la Arsenal! Cine i-a depășit în „cursă” pe Jude Bellingham și Harry Kane
Este pentru a doua oară consecutiv când Bukayo Saka este numit cel mai bun fotbalist englez al sezonului. Jucătorul celor de la Arsenal i-a depășit în clasament pe Jude Bellingham și Harry Kane.
Arsenal a avut un sezon trecut destul de bun, fiind foarte aproape de a câștiga titlul în Premiere League, iar unul dintre cei mai buni jucători de la această echipă în sezonul trecut a fost Bukayo Saka. Astfel, suporterii din Anglia, dar și Federația engleză de fotbal l-au numit cel mai bun jucător englez al stagiunii 2022/2023.
Este al doilea titlu consecutiv de acest gen pe care Bukayo Saka îl primește. Potrivit Sport.ro, jucătorul lui Arsenal a fost urmat în top de către Jude Bellingham și de Harry Kane, fotbaliști care evoluează în prezent pentru Real Madrid, respectiv Bayern Munchen.
Statistica lui Bukayo Saka
Bukayo Saka a împlinit pe 5 septembrie 22 de ani, dar deja are cifre foarte bune. Fotbalistul a făcut cea mai mare parte a junioratului la Arsenal, trecând prin toate grupele, apoi a fost promovat la echipa mare în anul 2019.
În total, pentru echipa antrenată în acest moment de Mikel Arteta, Bukayo Saka a jucat 184 de partide pe parcursul cărora a reușit să înscrie de 40 de ori și să livreze 42 de pase decisive.
În sezonul recent încheiat a jucat 48 de meciuri pentru Arsenal, marcând de 15 ori și dând 11 pase de gol. În stagiunea care tocmai ce a început, are patru partide în Premiere League, a marcat de două ori și a dat două assit-uri.
De la Cupa Mondială și până în acest moment, Bukayo Saka a marcat de șapte ori pentru naționala Angliei. Trei dintre reușite au fost pe parcursul turneului final, iar restul de patru în meciurile de calificare pentru EURO.
Cota de piață a fotbalistului este apreicată pe Transfermarkt la 120 de milioane de euro iar contractul lui cu Arsenal este valabil până în luna iunie 2027.
Bukayo Saka
Pe cine a depășit Bukayo Saka în cursa pentru acest titlu
Ceilalți doi jucători care au completat podiumul sunt Jude Belligham și Harry Kane. Primul dintre ei a fost cumpărat de Real Madrid în această vară, iar cel de-al doilea a semnat cu Bayern Munchen.
Jude Bellingham a jucat sezonul trecut 42 de meciuri pentru Borussia Dortmund, marcând 14 goluri și oferind 7 pase decisive. Harry Kane a evoluat în 49 de partide pentru Tottenham, a înscris de 32 de ori și a livrat 5 assist-uri.