kanald.ro
Diverse
Cei mai buni scriitori din zodiac. Vrăjeala lor e prin cuvinte
Care sunt cei mai buni scriitori din zodiac? Te pot face foarte ușor prin cuvinte!
Iată care sunt cei mai buni scriitori din zodiac! Aceștia au ca armă cuvintele și te pot face să îți schimbi părerea vizavi de orice, în cel mai scurt timp.
Cine sunt cei mai buni scriitori din zodiac
Dacă ai hotărât vreodată să nu mai vorbești cu o anumită persoană, întrucât supărarea pe care ți-a cauzat-o este extrem de mare, însă în momentul în care ți-a trimis un mesaj, să nu poți rezista să nu răspunzi, află că acea persoană știe cum să te facă din cuvinte și să te manipuleze, astfel încât nici să nu mai știi de ce erai supărat.
Iată trei zodii care au cuvintele la ele și știu cu exactitate cum să le folosească în avantajul lor!
Rac
Racii au o abilitate impresionantă de a transforma orice situație neplăcută în favoarea lor, deoarece știu să îndrepte argumentația într-un mod atât de subtil încât pare justificată și logică.
Reușesc să-și prezinte punctul de vedere astfel încât să poți crede că nu au făcut nici o greșeală. Acești nativi sunt capabili să ofere scuze aparent sincere, care par autentice, chiar dacă de fapt ascund o realitate mai complexă și avantajoasă pentru ei.
Dacă ești implicat într-o ceartă cu un Rac, află cu nu poți ieși de acolo fără să simți că, de fapt, tu ai fost cel care a greșit cu Racul a avut mereu dreptate. Acești nativi sunt foarte bine pregătiți și își pot întoarce fiecare cuvânt împotriva ta.
Pe de altă parte, au darul de a ieși din orice situație neplăcută și cu ajutorul cuvintelor dulci și sensibile pot fi scuzați cu ușurință de toate greșelile făcute.
Citește și: Cea mai infidelă zodie. Îi este ușor să treacă la următoarea relație
Cei mai buni scriitori din zodiac. Vrăjeala lor e prin cuvinte
Pești
Peștii sunt maeștri în a ascunde adevăratele lor sentimente și intenții. Te pot înșela cu abilitate și te pot manipula astfel încât să le dai dreptate, chiar ajungând să-i compătimezi.
Este important să nu crezi orbește într-un Pește, deoarece acești nativi au un talent de a-și contura discursul într-un mod care să le servească interesele personale. Dacă ai impresia că ești pe punctul de a câștiga într-o dispută, să știi că nu ești nici măcar aproape. Acești nativi vor scoate Asul din mânecă exact când te aștepți mai puțin.
Fecioară
Fecioarele au o abilitate deosebită de a părea extrem de cinstite și pure. Vorbele lor par fermecătoare și este dificil să le reziste, chiar dacă știi că mint sau îndepărtează adevărul.
Este complicat să te enervezi pe ele și să menții supărarea față de ele. Cu toate acestea, este important să nu le acorzi încredere totală, deoarece prioritățile lor pot viza în primul rând propriul lor interes și bunăstare.
Citește și: Zodia vedetă a zilei! Ei sunt nativii care iartă. Se împacă cu o veche cunoștință
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Cum să ții aproape un Rac
Persoanele din zodia Rac pot fi foarte sensibile și emoționale, motiv pentru care, dacă îți dorești să le ții aproape, trebuie să știi să nu le faci să se simtă rău. Nativii Rac vor rămâne mereu acolo unde simt căldură, mângâiere și alinare, astfel că, dacă ești convins că poți oferi asta, nu trebuie să mai faci nimic.
Nativii Rac sunt impresionați de detaliile mici care arată cât de mult ții la ei. Așadar, poți începe prin cuvinte calde și gesturi tandre. Acestea arată Racului că nu este o persoană trecătoare și nu ai de gând să pleci prea curând.
Cu toate acestea, dacă ai făcut un pas greșit care poate afecta emoțiile unui Rac, să știi că nu mai este cale de întoarcere. Dacă acești nativi își pun in minte să plece, nici cele mai mărețe gesturi nu îi mai pot aduce înapoi.
Sursă: dcmedical.ro