kanald.ro
Exclusiv
Ce trebuie să știe românii despre alegerile europarlamentare din 2024! Cum funcționează și ce reprezintă, de fapt, candidații care ajung în Parlamentul European | EXCLUSIV
Alegerile europarlamentare vor avea loc pe 9 iunie 2024 în România. Atunci, cetățenii cu vârste de peste 18 ani vor putea alege reprezentanții, în calitate de membrii, în Parlamentul European.
Până la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024 au mai rămas puțin peste două săptămâni. Românii din țară, dar și din diaspora vor decide cine vor fi reprezentanții, în calitate de membrii, din Parlamentul European. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat deja că a început distribuirea materialelor necesare votării, către secțiile pregătite în străinătate pentru românii care își vor alege membrii din Parlamentul European.
Este important de menționat faptul că alegerile europarlamentare se țin la fiecare cinci ani.
Cine reprezintă țara la nivel european?
Politologul Cristian Pîrvulescu a explicat, în primul rând cine reprezintă o țară la nivel european. Adesea pot apărea confuzii cu privire la rolul concret pe care îl au europarlamentarii așa că specialistul în Științe Politicie a veni cu lămuriri cu privire la acest subiect.
Citește și: Calendar alegeri 2024. Vezi când vor avea loc alegerile locale, parlamentare, dar și cele prezidențiale
Mai exact, o țară este reprezentată, în primul rând, la nivel european de membrii Guvernului, în Consiliul European.
"La nivel european, țara, statul este reprezentat de Guvern, în Consiliu. Avem Consiliul de miniștrii și Coreper-ul. Acesta din urmă este consiliul reprezentanților permanente.
Consiliul de miniștrii este un factor de decizie unde sunt reprezentate statele și am văzut deja că statele au o pondere foarte importantă, respectiv Consiliul și summitul, unde se întâlnesc șefii de stat și de guverne care hotărăsc în chestiunile asupra cărora nu s-a putut stabili consens în etapele anterioare", a explicat Cristian Pîrvulescu, pentru WOWbiz.ro.
Alegeri europarlamentare
Ce rol joacă reprezentanții din Parlamentul European?
Odată ce a explicat cine reprezintă țara la nivel european, Cristian Pîrvulescu a adus în discuție și rolul europarlamentarilor. Acesta a prezentat modul în care funcționează Parlamentul European și ce rol joacă eurodeputații aleși din fiecare stat în parte.
Citește și: Care este vârsta minimă la care tinerii vor avea drept de vot. De când se aplică măsura
"În Parlamentul European se reprezintă sensibilitățile politice de la nivelul societății europene. Societatea Europeană este formată din comunități. Nu trebuie să uităm că filozofia de bază a comunității europene pleacă de la premisa că vorbim despre comunități care își pun în comun o serie întreagă de politici și mai ales de valori.
Avem comunități locale, comunități regionale, comunități naționale care împreună formează comunitatea europeană. În interiorul acestor comunități există o diversitate de opinii. Acea diversitate de opinii care formează, până la urmă, opinia publică europeană trebuie să fie reprezentată în Parlamentul European.
Alegeri europarlamentare
Acesta este motivul pentru care în Parlamentul European, până și în Marea Britanie când era membră UE, se vota proporțional: pentru a asigura reprezentarea judicioasă în funcție de voturile obținute a diferitelor curente politice de opinie. Deci ceea ce se reprezintă în Parlamentul European nu este România, nu este o regiune din România și este o parte a opiniei publice românești, o sensibilitate politică", a precizat decanul Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA.
Totodată, Cristian Pîrvulescu a mai menționat și faptul că europarlamentarii reprezintă curentele de opinie și cetățenii.
"Aceste doamne și acești domni reprezintă curente de opinie, reprezintă cetățeni și împreună, în totalitate, reprezintă societatea europeană așa cum în Parlamentul României nu sunt reprezentanți clujeni sau vasluieni, ci este reprezentată societatea României în integralitatea sa.
Unii își pot imagina altceva, pot să mintă românii, dar asta nu schimbă cu nimic filozofia care stă la baza instituției parlamentare", a mai adăugat Cristian Pîrvulescu, pentru WOWbiz.ro.
Parlamentul European
Cum se iau deciziile europene
Parlamentul European este printre cele mai importante instituții, însă nu este prima pe listă, după cum a precizat chiar reputatul politolog. De departe, cel mai important rol în luarea deciziilor îl are Consiliul European, acesta fiind alcătuit din șefii de stat sau de guvern ai tuturor statelor membre UE. Din Consiliu face parte și președintele Comisiei Europene.
"Numitorul comun, adică interesul general, se formează prin negociere în interiorul Parlamentului. Parlamentul este una din instituțiile europene importante, dar nu este singura. Decizia europeană se ia de către Parlament, de către Comisie și de către Consiliu.
De departe, cea mai importantă instituție este Consiliul European, unde sunt reprezentate statele. Deci este foarte important de menționat că acolo sunt reprezentate statele", a mai precizat Cristian Pîrvulescu, pentru WOWbiz.ro.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!