kanald.ro
Vedete
Ce se întâmplă cu Maria Constantin, după ce a ajuns de urgență la spital? Artista a dezvăluit diagnosticul pe care i l-au pus medicii: „O problemă cu care mă confrunt de câțiva ani”
Maria Constantin a dezvăluit care este starea sa de sănătate, după ce a ajuns de urgență pe mâna medicilor.
Maria Constantin și-a îngrijorat seara trecută toți fanii de pe internet, atunci când s-a filmat de pe patul de spital, povestind că a avut nevoie urgentă de îngrijiri medicale. La scurt timp după ce a făcut anunțul trist, vedeta a revenit în fața ascultătorilor săi, dezvăluind cum se simte în aceste momente, dar și cu ce problemă de sănătate se confruntă.
La câteva ore bune după ce a făcut postarea din mediul online, în care apărea pe patul de spital, Maria Constantin și-a liniștit fanii, povestindu-le că a început să se simtă mai bine. Totuși, artista a declarat că problema de sănătate care îi dă bătăi de cap în prezent este una mai veche, cu care se luptă cu mulți ani.
Este vorba despre o bronșită cronică, ce se activează de fiecare dată când interpreta de muzică populară răcește. Așa s-a întâmplat și de data aceasta, căci artista a cântat în Bulgaria, unde temperaturile erau scăzute, ceea ce i-a provocat stări febrile și frisoane ce s-au agravat rapid.
„Este o problemă de sănătate cu care eu mă confrunt de câțiva ani de zile. O bronșită cronică, care se pare că revine după cea mai mică răceală. S-a întâmplat ca eu de Sărbătorile Pascale să trebuiască să cânt undeva în Bulgaria și acolo, într-adevăr, era un pic cam rece, afară fiind concertul și se pare că am răcit puțin, iar de la această mică răceala s-a transformat într-o bronșită, o problemă mai veche pe care eu o aveam. Momentan sunt puțin mai bine. În decurs de o săptămână (n.r. a încercat să se trateze acasă), însă lucrurile au avansat destul de rapid, de neașteptat, pentru că, în primă fază, am avut frisoane, febră, după care am început să nu mai pot respira foarte bine. Am încercat să iau antibiotic la recomandarea doctorului”, a declarat Maria Constantin, în cadrul unei emisiuni televizate.
Maria Constantin, despre posibilitatea de a deveni din nou mamă
Anul trecut, Maria Constantin s-a căsătorit cu alesul inimii sale, Robert Stoica, acesta fiind cel de-al treilea mariaj al interpretei de muzică populară. După ce toată lumea s-a întrebat dacă vedeta are de gând să devină din nou mamă, căci are deja un copil din prima căsnicie, cântăreața a mărturisit că își mai dorește un bebeluș, dar nu știe dacă va mai putea să rămână însărcinată.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
„Nu e ceva neapărat pentru noi. Da, ne dorim, dar având în vedere că eu și prima dată când am rămas însărcinată am luat o mulțime de tratamente și știu că am ceva probleme, dar nu știu dacă vor fi vreodată rezolvate. Cumva, nu mai sper la lucrul acesta. Dacă este să se întâmple și Dumnezeu ne oferă această bucurie, se întâmplă și o să îi mulțumim din suflet. Dacă nu se întâmplă, oricum noi avem minunile din viața noastră, atât eu, cât și Robert, iar noi suntem fericiți. Ce-i drept, Îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că în sfârșit pot să spun că sunt fericită și nu îmi doresc să se termine fericirea asta niciodată”, a mărturisit Maria Constantin, la WOWnews.