kanald.ro
Diverse
Ce sărbători cu cruce roșie sunt în luna martie 2024. Vezi pe ce dată începe Postul Paștelui și cât durează
Iată ce sărbători sunt marcate cu cruce roșie în luna martie. Vezi mai jos calendarul ortodox pentru prima lună de primăvară și când începe Postul Paștelui!
Fiecare sărbătoare este marcată în calendarul ortodox cu cruce roșie sau neagră. Cele cu cruce roșie sunt cunoscute de toată lumea ca fiind cele mai importante, mai ales că biserica le dedică slujbe și rugăciuni speciale.
De asemenea, în zilele de sărbători cu cruce roșie, creștinii ortodocși respectă toate tradițiile și regulile care sunt impuse. Vezi mai jos ce sărbători sunt marcate cu roșu, în luna martie 2024!
Ce sărbători cu cruce roșie sunt în luna martie 2024
Sărbătorile marcate cu cruce roșie în calendarul ortodox 2024 sunt cunoscute sub denumirea de praznice împărătești, astfel că biserica acordă acestor zile prevăzute în calendar o importantă aparte. Din punct de vedere liturgic, diferența dintre sărbătorile cu cruce roșie și cele cu cruce neagră este dată de bogăția și solemnitatea slujbelor.
Mai exact, sărbătorile mari sau praznicele împărătești sunt cele ale Maicii Domnului și ale sfinților importanți. Aceste sărbători sunt trecute cu cruce roșie încadrată de cerc sau paranteze, semn distinctiv pentru importanța slujbei.
Sărbătorile sfinților cu priveghere și polileu sunt trecute fie cu cruce roșie, fie cu neagră și o singură paranteză. De asemenea, sărbătorile sfinților fără priveghere sunt marcate în calendar cu o cruce simplă, iar cele ale sfinților mai puțini însemnați sunt trecute cu cruce neagră. Și dacă vă întrebați ce sărbători cu cruce roșie sunt în luna martie 2024, trebuie să știți că acestea sunt mai puține la număr decât cele de anul trecut.
Astfel, potrivit calendarului ortodox, în afară de sfintele zile de duminică, în prima lună din primăvară, biserica dedică slujbe mai importante doar pentru Buna Vestire, sărbătorită în fiecare an pe data de 25 martie. Această sărbătoare importantă are loc la o zi după prima duminică din Postul Paștelui.
De altfel, pe data de 9 martie au loc Moșii de Iarnă și Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, evenimente care sunt marcate în calendar cu cruce neagră. Potrivit tradițiilor creștine, în această zi, oamenii obișnuiesc să dea de pomană alimente și diverse obiecte pentru sufletele adormiților.
Citește și: Calendar ortodox pentru 14 februarie 2024. Află ce sfinți sunt sărbătoriți în această zi de sărbătoare
Pe ce dată începe Postul Paștelui și cât durează
Postul Paștelui este unul dintre cele două mari posturi din an și cel mai aspru dintre toate. În fiecare an, postul pentru sărbătorile pascale începe după Moșii de iarnă și este ținut de o mulțime de credincioși care vor să se apropie și mai mult de Dumnezeu și să își întărească credința. Vezi mai jos când începe Postul Paștelui și cât durează, în 2024!
Citește și: Când sunt Floriile în 2024. La această sărbătoare se mănâncă pește
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Data la care creștinii sărbătoresc Paștele este calculată în funcție de două fenomene naturale, și anume echinocțiul de primăvară și Luna plină. Mai exact, data Paștelui variază aproape în fiecare an, prin prisma faptului că Biserica Ortodoxă se raportează la echinocțiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă după calendarul iulian. În 2024, ortodocșii și catolicii sărbătoresc Învierea Domnului la o diferență de mai bine de o lună. Astfel, la catolici sărbătoarea are loc pe 31 martie, iar la creștinii ortodocși pe 5 mai.
În ceea ce privește Postul Paștelui, catolicii l-au început pe 14 februarie, iar la ortodocși pe 18 martie. Potrivit calendarului, cu o săptămână înainte de lăsatul secului pentru Postul Paștelui are loc Săptămâna Albă sau a brânzei. După această perioadă, adică pe 18 martie, începe Postul Paștelui 2024 și se va termina pe data de 4 mai. În timpul perioadei de post nu se consumă carne sau produse de origine animală precum ouă, lapte, unt sau brânză, iar peștele se pate mânca doar în anumite zile prevăzute în calendar.
Surse: crestinortodox.ro, libertatea.ro