kanald.ro
TV
Ce rol va avea Ștefan Popescu în emisiunea „Chef la cuțite”. Juratul nu a reușit să își formeze o echipă
Chef Ștefan Popescu nu va avea echipă, în noul sezon Chefi la cuțite 2024. Vezi ce rol va avea celebrul bucătar în emisiune.
Emisiunea Chefi la cuțite 2024 a adus mai multe surprize pentru telespectatori. 4 Chefi au ocupat scaunele de la masa juriului, însă doar 3 dintre ei își vor forma echipe. Iată ce rol va avea Ștefan Popescu în noul sezon al show-ului culinar.
Ștefan Popescu a pierdut șansa de a forma o echipă
Noul sezon Chefi la Cuțite a adus noutăți atât pentru concurenți, cât și pentru cei de acasă. 4 Chefi bucătari au ocupat scaunele de la masa juriului. Este vorba despre Alexandru Sautner, Richard Abou Zaki, Ștefan Popescu și Orlando Zaharia.
Încă de la începutul sezonul 13, Irina Fodor a anunțat că doar 3 dintre cei 4 jurați vor avea ocazia să își aleagă echipele. La fiecare joc pentru amuletă, aceștia au primit și puncte. Potrivit regulamentului, Cheful cu cel mai mic punctaj nu va concura în această etapă.
Miercuri seară, Chefii au gătit pentru ultima amuletă pusă în joc. Cel care a câștigat 5 puncte a fost Chef Ștefan Popescu, însă nu a fost suficient. Celebrul bucătar s-a clasat pe ultimul loc, astfel că nu își va forma o echipă.
Pe primul loc este Orlando Zaharia, cu 41 de puncte, fiind urmat de Alexandru Sautner, cu 40 de puncte, iar pe locul al treilea s-a clasat Richard Abou Zaki, cu 38 de puncte.
„Eu trebuie să vă spun ce se va schimba în acest sezon. Sunteți patru chefi, dar vom avea trei echipe în confruntări. De amulete depinde cine va lua acele trei echipe. Nu toți patru veți ajunge în confruntări. Cine va avea cele mai puține puncte în urma amuletelor nu va avea echipă, ci va avea un alt rol în confruntări. O să vedeți voi atunci”, a anunțat Irina Fodor la începutul sezonul 13, potrivit a1.ro.
Chef Ștefan Popescu, proba pentru amuletă
Ce rol va avea Ștefan Popescu în emisiunea „Chef la cuțite”
Chef Ștefan Popescu nu va părăsi Chefi la cuțite 2024, chiar dacă punctajul său nu a fost suficient pentru a avea ocazia să își formeze o echipă. Celebrul bucătar va avea alt rol în acest sezon.
În cadrul preselecțiilor, Chef Ștefan Popescu i-a oferit cuțitul de aur lui Mihai Dragomir, un tânăr de 24 de ani, din Constanța, cu o experiență culinară impresionantă. Astfel, acesta trebuie să aleagă în care dintre cele 3 echipe va rămâne concurentul.
Mai mult decât atât, de-a lungul battle-urilor vor fi aruncate în joc amulete care îl implică pe Chef Ștefan Popescu în mod direct în acțiunea din bucătărie.
„Îl felicit pe Ștefan pentru parcursul lui în acest show, care va continua, pentru că Ștefan rămâne alături de noi la întrecerile între echipe”, a spus Chef Orlando Zaharia.
„Ștefan are două amulete și un cuțit de aur. Să nu uităm nici acest aspect. El va decide cui vrea să-i dea amuletele și în echipa cărui jurat va intra câștigătorul cuțitului său de aur”, a spus Chef Alexandru Sautner.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Program TV Kanal D
În timpul difuzării emisiunii Chefi la cuțite 2024, telespectatorii pot urmări cel mai mare experiment social televizat, Insula de un milion, doar pe Kanal D. Emisiunea este difuzată în fiecare sâmbătă și duminică, de la 21:00, și lunea, de la 20:00.
50 de oameni, din medii sociale diferite, au acceptat provocarea de a participa în primul sezon, pentru cea mai mare miză din televiziune: 1.000.000 de lei.
De asemenea, marți, miercuri și joi, fanii serialelor turcești pot urmări „O dragoste”, de la ora 20:00. Printre actorii care fac parte din distribuție se numără:
- Sıla Türkoğlu, cea care dă viață personajului principal, Doga,
- Actorul Dogukan Gungor, în rolul lui Fatih,
- Evrim Alasya,
- Mujde Uzman,
- Aliye Uzunatağan,
- Baris Kilic.
Sursa: tvmania.ro