kanald.ro
Turiști în București
Turiști în București
Stiri
Paștele ortodox este sărbătorit pe data de 5 mai. Iată câteva idei de activități pentru cei care se gândesc să își petreacă zilele libere în Capitală.
Sărbătoarea Învierii Domnului este motiv de bucurie pentru români, datorită tradițiilor și obiceiurilor respectate în această zi. Sărbătorile pascale sunt mai frumoase alături de familie și prieteni, astfel că majoritatea oamenilor aleg să planifice diferite activități, cum ar fi o masă tradițională acasă, o ieșire la iarbă verde, plimbare și multe altele. Iată ce evenimente sunt organizate în București, în perioada 3- 6 mai 2024.
Cu ocazia Sărbătorilor pascale, oamenii se bucură de numeroase evenimente și activități, care marchează aceste zile importante din istoria creștinismului. Cei care aleg să viziteze Bucureștiul de Paște, trebuie să știe că pe data de 5 mai majoritatea magazinelor, mall-urilor și instituțiilor bancare vor fi închise, precum și teatrele și muzeele.
Citeste si: BREAKING! A MURIT Horia Moculescu!- kanald.ro
Cu toate acestea, bucureștenii și turiștii se pot orienta către o ieșire la iarbă verde, la restaurant sau în club.
Berăria H vine cu o noutate, la începutul lunii mai. Organizatorii pun la dispoziția publicului un festival cu pește și fructe de mare, chiar pe terasa restaurantului din Herăstrău. Evenimentul începe la data de 1 mai, ora 13:00 și se prelungește până pe 6 mai, ora 23:00.
Printre produsele disponibile la festival se numără calamari fripți, caracatițe și creveți, pești și cele mai apetisante stridii și scoici midii. Intrarea este liberă, astfel că oricine poate petrece Paștele pe terasă, ascultând muzică bună și bucurându-se de o masă copioasă și gustoasă.
În prima zi de Paște, Ansamblului Doinița va urca pe scenă în mai multe reprize în intervalul 14:00- 18:30.
„Te așteptăm pe terasa noastră din parc, de lângă lac, să petreci prima zi de Paște cu familia și prietenii, mâncare bună și o bere rece.
Radu Almășan, solistul trupei Bosquito, va susține un show inedit, începând cu ora 21:45.
Citește și: Programul farmaciilor de Paște 2024. Vezi orarul de funcționare în perioada 1- 6 mai
Terasă Berăria H, Herăstrău
Dacă locuiești la bloc și te gândești să faci un grătar în aer liber, împreună cu familia și prietenii, există câteva locuri special amenajate în parcurile din București.
În Parcul Chitila au fost concepute locuri cu băncuțe, mese, chiar și umbrele. De asemenea, aici sunt două locuri de joacă și un spațiu dotat cu echipamente pentru practicarea fitnessului în aer liber.
În Parcul Lumea Copiilor din sectorul 4 al Capitalei, au fost instalate foișoare din lemn, echipate cu 70 de grătare special concepute pentru locuitorii Bucureștiului.
În sectorul 6, autoritățile au pregătit în Parcul Crângași locuri speciale pentru grătar și picnic. Situate pe malul Lacului Morii, acestea oferă o priveliște minunată și sunt echipate cu șapte foișoare, fiecare dotată cu grătare, coșuri de gunoi și băncuțe.
Citește și: Care sunt zilele libere de Paște în 2024. Cât durează anul acesta minivacanța românilor
Grup de prieteni, grătar în aer liber
Pe data de 6 mai, la ora 17:00, va avea loc premiera spectacolului „Albă ca Zăpada”, la Teatrul Național București. Copiii vor avea ocazia să urmărească o montare uimitoare, pusă în scenă de Andreea și Axel Moustache, dar și de întreaga Trupă „Actori de mici”.
Dacă ești în căutarea unei activități potrivite pentru a doua zi de Paște, află că Circul Orlando revine în Capitală, începând cu data de 6 mai, în parcarea Metro Voluntari.
„Aventura începe din nou, Circul Orlando vă invită, cu mic, cu mare să petreceți momente unice sub cupola circului, la cel mai dinamic show. Vă așteptăm acolo unde personajele celebre prind viață, acrobațiile îți taie respirația, magia te surprinde și gravitația devine mit, în incredibilul glob al morții.
Comedia și dresurile senzaționale ating cele mai înalte standarde, reușind să aducă o maximă apreciere a celui mai select public.”, au transmis organizatorii.