kanald.ro
Vedete
Ce nu s-a văzut în timpul filmărilor pentru videoclipul melodiei pe care Loredana Groza a cântat-o în colaborare cu 10 maneliști: „M-am luat cu mâinile de păr”
Malodia are peste 8 milioane de vizualiări, la mai bine de o săptămână de la lansare.
Videoclipul melodiei „Fericire”, pe care Loredana Groza o cântă alături de alți zece maneliști celebri din România, a reușit să adune în circa o săptămână de la publicare circ 8,3 milioane de vizualizări, iar timp de câteva zile a fost chiar pe primul loc în trendingul de pe Youtube. Totuși, puțini sunt cei care știu ce a avut de îndurat regizorul Alex Ceaușu, responsabil cu videoclipul piesei.
Ce probleme au intervenit în timpul filmărilor
Alex Ceaușu și Costi Ioniță au stabilit un cod vestimentar care ar fi trebuit respectata de toți cei 10 maneliști cu care Loredana Groza a colaborat pentru melodia „Fericire”. Doar că aceștia nu au respectat instrucțiunile, iar totul se putea transforma într-un adevărat fiasco. Regizorul a fost pus în fața unei situații fără precedent, iar pentru că nu putea să amâne ora de filmare a trebuit să găsească o soluție repede.
„M-am luat cu mâinile de păr când i-am văzut cum au venit îmbrăcați! Ce să mai, nu puteam rata ora de filmare stabilită deja, aşa că am rezolvat cum m-am priceput mai bine. Mi-am sunat un prieten, un designer, căruia i-am cerut ajutorul. Pe acela l-a pufnit râsul şi mi-a făcut rost de vreo trei sacouri cu revere negre. Toate mărime mare, XXL. Mă și mir că le-a găsit într-un timp atât de scurt!”, a povestit Alex Ceaușu pentru playtech.ro.
Alex Ceaușu:„Jos pălăria pentru Vali Vijelie, Adi de la Vâlcea și Jean de la Craiova”
Regizorul are numai cuvinte de laudă pentru ali Vijelie, Adi de la Vâlcea și Jean de la Craiova care au fost singurii ce au respectat indicațiile în ceea ce privește vestimentația. Cei trei s-au prezentat la filmări îmbrăcați în alb complet, așa cum fusese stabilit.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
„Cei care au încălcat regulile stabilite pot fi cu uşurinţă descoperiţi dacă priviţi cu atenţie clipul. Fiindcă sacourile cu revere negre ies în evidenţă. Nici nu se putea altfel. Am mai încercat să-l pun pe unul să-l ţină pe umeri pe altul, să se joace cu el, dar tot nu poţi face minuni. Aşa că nici nu vreau să le mai spun numele. În schimb voi spune doar atât: jos pălăria pentru Vali Vijelie, Adi de la Vâlcea și Jean de la Craiova, care au venit ca ginerică de la nuntă”, a mai explicat regizorul pentru aceeași sursă citată.