kanald.ro
Vedete
Ce meserie avea Hilal Altinbilek înainte să devină actrița principală din serialul „Mă numesc Zulehya”
Hilal Altinbilek este una dintre cele mai frumoase și talentate actrițe din Turcia. Fanii ei o compară cu faimoasa Angelina Jolie. Devenită consacrată după primele ecranizări, puține persoane știu ce meserie avea Hilal Altinbilek înainte să fie actriță.
Hilal Altinbilek, actrița principală din serialul „Mă numesc Zulehya”, în vârstă de 29 de ani, a debutat în anul 2011, cu un rol principal în serialul „Derin Sular”. Ea a cunoscut succesul în 2013 odată cu următorul său rol în serialul „Trandafirul negru” (Karagül), unde a dat viață personajului Özlem, care a și consacrat-o.
Trei ani mai târziu, actrița a fost selectată pentru rolul principal Züleyha , din serialul „Mă numesc Zulehya”.
Ce meserie a avut Hilal Altinbilek înainte să devină actriță
Hilal Altinbilek a început să ia lecții de actorie după absolvirea școlii primare, iar în 2010 a terminat cursurile Centrului de Arte Mujdat Gezen.
Înainte de pregătirea temeinică pentru cinematografie, actrița a cochetat cu lumea modelingului. Alegerea nu e deloc o surpriză, pentru că vedeta a știut mereu că posedă calități fizice de invidiat. Astfel că, Hilal Altinbilek a participat la un concurs de frumusețe, în care s-a clasat printre primii 5, care i-a propulsat cariera în modeling.
Citeste si: Larisa Judele de la ”Puterea Dragostei”, vizită la mănăstire, apoi la furat! Culmea, chiar e pe bune / Video
Cum se menține actrița în formă
Frumoasa Hilal a făcut dezvăluiri despre cum își menține silueta de invidiat. Comparată adeseori, de către fanii săi, cu Angelina Jolie, vedeta spune că echilibrul în ce privește alimentația și îngrijirea personală este esențial.
„Sunt foarte atentă la alimentație, la tot ce ține de nutriție. Firește că mai sunt momente în care îmi fac poftele, însă recuperez făcând sport intens. Sunt o înotătoare foarte bună, fac saună, și joc badmington, sport pe care îl practicăm și în trecut. Pentru piele folosesc uleiul din semințe de smochine pe care îl beau regulat, dar îmi și masez pielea cu el. Încerc permanent să am grijă de mine, să mențin un echilibru în toate”, spunea actrița.
Hilal Altınbilek crede în numerologie
Un lucru mai neobişnuit legat de „fata cu ochii de azur”, aşa cum e numită Hilal în presa locală, este faptul că crede în numere.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
„Numerele 3, 6 şi 9 sunt cele mai importante numere pentru mine. Data naşterii cuiva este foarte importantă pentru mine, pentru că cifrele îmi dau indicii despre cum este persoana respectivă. Întotdeauna am simţit că cifrele ascund o sumedenie de secrete. Trebuie doar să le descoperi, să afli ce-ţi transmit, pentru a-ţi merge bine”, declara actriţa.
Pe durata filmărilor pentru serialul „Mă numesc Züleyha”, care au avut loc în Adana, actrița şi-a ales cu atenţie camera de hotel. Ea şi-a dorit ca numărul camerei să conţină, sau să însumeze una dintre cifrele preferate, 3, 6 sau 9, iar atunci când nu a fost aşa, ea a schimbat camera.