kanald.ro
Vedete
Ce ajunsese să facă Stephan Pelger înainte să se sinucidă?! Designerul nu mai știa de el: „Eram în pragul unui burn out la începutul anului”
Stephan Pelger vorbise despre agitația din viața, cu un an în urmă să își pună capăt zilelor.
Vestea șoc a zilei în showbiz-ul românesc este cea care anunță moartea prin spânzurare a lui Stephan Pelger.
Designerul în vârstă de 43 de ani a fost găsit fără suflare în locuința sa de către un vecin, cel care a și dat alarmă.
Citește și: Ținuta incredibilă a lui Stephan Pelger, designerul favorit al lui Carmen Iohannis FOTO
Stephan Pelger se luptase în ultimii ani cu situații extrem de dificile
A fost, însă, prea târziu pentru a i se salva viața vedetei, astfel că medicii ajunși la fața locului nu au putut decât să constate decesul.
Tragic este și faptul că designerul a recurs la acest gest din cauza depresiei, despre care vorbise, cumva, pe canalul de YouTube TheXclusive, în urmă cu un an.
Atunci, când a și spus că, după multă muncă, căci se dedicase în totalitate carierei sale, stres, oboseală și momente grele, anul 2022 i-a adus iar speranță și motivația necesară pentru a vedea viața în culori.
Dar, se pare că, oricât de mult ar fi crezut că a trecut peste tot ce i s-a întâmplat, chiar și peste moartea tatălui și ziua în care el a fost la un pas de tragedie, peste hotare, se pare că toate necazurile vieții și-au pus amprenta asupra minții sale.
Așa se face că acum, în 2023, după ani de alergătură și luptă cu mintea sa, căci din 2018 spunea el că a fost pe punctul de a claca, a recurs la gestul tragic prin care a decis să își curme viața, suferința și să pună capăt luptei cu depresia.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Citește și: Reacția lui Stephan Pelger, după ce s-a spus că Răzvan Ciobanu a sărit să îl bată
„2018 a fost pentru mine un an oribil din multe puncte de vedere. Eram în pragul unui burn out la începutul anului. Ajunsesem să fac și câte 8 colecții pentru brandul meu, pentru alte branduri, eram săptămânal în altă țară, pe alt continent, în avion, în hotel, nu mai știam nici de capul meu, nici cum mă cheamă, nici la ce oră mă trezesc, nici pe ce fus orar sunt. După care a venit vara, data de 12 august 2018 în care s-a întâmplat acel incident unde am fost răpit, bătut, jefuit. Povestea este una cu care mă lupt și astăzi, traumele respective ale acelei întâmplări. Anul s-a terminat, pentru că după acea întâmplare era clar că nu mai puteam funcționa pentru câteva luni, ceea ce e și normal, dar începând cu 2019 am văzut o lumină la capătul tunelului, după s-a continuat cu moartea tatei, după în 2020 a venit COVID-ul și în 2022, în sfârșit, este un an în care privesc lucrurile mai pozitiv și proiecte interesante”, spunea Stephan Pelger, în emisiunea ”În oglindă”, în urmă cu un an.
https://www.youtube.com/watch?v=yVVi6_dEte4v