kanald.ro
Vedete
Ce a apărut pe contul Larisei de la „Casa Iubirii”, la scurt timp după ce a confirmat că este gravidă. Postarea care spune totul despre relația cu tatăl copilului ei
Larisa de la „Casa Iubirii” și-a surprins din nou fanii, la scurt timp după ce a anunțat că este însărcinată.
În urmă cu doar câteva zile, Larisa, fosta concurentă de la „Casa Iubirii”, i-a lăsat pe toți cu gura căscată după ce a anunțat că este însărcinată. Încă de când a părăsit competiția au apărut numeroase zvonuri, motiv pentru care fosta concurentă a decis să pună punct speculațiilor.
Se pare că tânăra traversează una dintre cele mai fericite etape din viața sa și așteaptă cu nerăbdare să devină mamă. Până atunci, însă, continuă să îi surprindă pe fanii săi din mediul online.
Ultima postare a Larisei i-a luat prin surprindere pe fanii săi
Larisa a avut parte de un parcurs cu suișuri și coborâșuri în cadrul show-ului matrimonial „Casa Iubirii”. În ultima perioadă, această a precizat în repetate rânduri că nu își mai găsește locul acolo. După plecarea sa, au apărut foarte multe zvonuri pe rețelele de socializare, așa că fosta concurentă a vrut ca toată lumea să afle vestea de la ea, că așteaptă un copil.
În urmă cu puțin timp, Larisa a publicat o nouă fotografie pe contul său de Instagram, alături de iubitul său. Din imagini se vede cum tânăra radiază de fericire. Se pare că aceasta traversează una dintre cele mai frumoase etape și se bucură din plin de noul capitol important din viața sa.
Larisa Groza și iubitul ei
Larisa a confirmat sarcina
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Larisa este foarte activă în mediul online. Fosta concurentăse bucură de o mulțime de susținători, care îi sunt alături necondiționat. Tocmai de aceea, a dat încă o dată dovadă de sinceritate și transparență față de ei, confirmând faptul că este însărcinată.
Cu această ocazie, tânăra l-a prezentat și pe iubitul său, dar și cum a început povestea lor de dragoste. Totodată, le-a mărturisit fanilor cum a aflat că așteaptă primul ei copil, dar și cum i-a dat vestea partenerului ei de viață.
„POVESTEA NOASTRĂ a început înainte de “Casa iubirii”.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Ne-am cunoscut pe 24 decembrie, ne-am văzut pentru prima dată pe 25 ianuarie, însă relația noastră a durat două luni, ambii venind cu probleme de neîncredere din trecutul nostru. Încercând să-l uit, m-am înscris la emisiunea “casa iubirii”, am încercat să cunosc persoane noi, caractere noi. Însă timpul trecea, el tot în mintea mea rămânea. La prima mea eliminare din emisiune am reluat legătura, însă nu pentru prea mult timp. Am decis să mă întorc în emisiune pentru a-mi mai da o șansă.
Din dorința de a ne împăca, s-a înscris și el la casting pentru mine. În vacanța de dintre sezoane, am decis să renunț la sezonul trei pentru el. Ne-am întâlnit, ne-am împăcat pentru câteva zile, apoi am decis să continui în sezonul trei din frica de a nu suferi încă o dată. Înainte de a părăsi emisiunea cu o săptămână, am aflat ca SUNT ÎNSĂRCINATĂ. Imediat ce am părăsit emisiunea, l-am anunțat și împreună am decis ca este semnul LUI DUMNEZEU că suntem făcuți unul pentru altul.
Suntem foarte fericiți împreună.
Mi-am dorit să primiți de la mine acesta veste, dar chiar și așa sper s-o primiți cu bucurie. Celor care vă bucurați, vă mulțumesc, celor care mă judecați vreau să vă spun ca nu am timp să vă urăsc pentru ca sunt prea mult ocupată să iubesc.”, a fost anunțul făcut de Larisa.