kanald.ro
Mormântul lui Nosfe
Mormântul lui Nosfe
Vedete
Nosfe a fost înmormântat marți, la cimitirul din Dumbrăveni. La mormântul artistului a fost așezat un tablou înconjurat de flori, iar zecile de coroane au fost puse pe criptă.
Nosfe a fost înmormântat marți, slujba având loc la Biserica Izvorul Tămăduirii din Dumbrăveni, acolo unde a fost depus inițial și trupul neînsuflețit al acestuia. Artiștii au venit în număr mare să își ia rămas bun de la celebrul rapper.
Un număr impresionant de coroane au fost lăsate pe mormântul artistului la plecare, iar tabloul care a stat la ușa bisericii vreme de două zile va sta acum la căpătâiul rapperului.
Familia și prietenii artistului l-au condus pe ultimul drum, la înmormântare fiind prezente și numeroase vedete din România. Reamintim că Nosfe a murit la vârsta de 37 de ani, în somn. Artiștii din toată țara au transmis mesaje încărcate de regret în mediul online și i-au adus un ultim omagiu lui Nosfe.
Fanii, artiștii, familia și prietenii au plâns la înmormântarea celebrului rapper.
Citeste si: Cuplul zodiacal care nu este menit să rămână împreună până la adânci bătrâneți. Ce le poate strica relația
Tabloul cu Nosfe a fost așezat lângă mormântul său, iar pe cripta din cimitirul bisericii de la Dumbrăveni au fost așezate zecile de coroane aduse ca ultim omagiu pentru Nosfe.
Fanii nu au lipsit nici ei de la înmormântare, tinerii care s-au distrat și s-au bucurat de muzica lui Nosfe au venit în lacrimi la ceremonie. Trupa Șatra Benz a fost cea care a distribuit imaginile cu mormântul lui Nosfe, iar alături de fotografii au pus și un mesaj extrem de emoționant "Te iubim la infinit".
Mormântul lui Nosfe
Jurnaliștii WOWbiz.ro
A fost o zi extrem de tristă pentru industria muzicală din România, rapperul fiind extrem de apreciat, atât în trupă, cât și rândul artiștilor cu care a colborat. Mădălina, soția regretatului artist a fost îngenunchiată de durere, iar fiica de 7 ani a lipsit de la eveniment, cel mai probabil pentru a fi protejată de durerea din aceste momente tragice.
De peretele bisericii din Dumbrăveni a fost rezemat un tablou cu chipul lui Nosfe înconjurat de o ramă cu flori albe și roșii.
Coroane de trandafiri au fost aduse drept omagiu la priveghiul artistului, iar toți cei prezenți au împărtășit aceeași durere.Serghei Mizil la înmormântarea lui Nosfe
Speak la înmormântarea lui Nosfe
Sâmbătă seara, fanii au avut șansa să îl vadă pentru ultima oară pe Nosfe, artistul fiind prezent la concertul trupei Șatra Benz. A adus veselia în rândul publicului și a făcut senzație la eveniment, dar la scurt timp după ce a încheiat spectacolul a ieși definitiv de pe scena muzicii românești.
În urma sa, Nosfe a lăsat o fetiță în vârstă de 7 ani și pe iubita lui soție, Mădălina Crețan. Femeia îndurerată a distribuit un mesaj emoționant pe rețele sociale, la scurt timp după ce s-a aflat public că Nosfe s-a stins.
„Nu se va mai naște în lumea asta alt suflet ca al tău… Te-au iubit atât de mulți oameni și n-ai înțeles o secundă ce om mare ai fost și ce suflete pustiite ai lăsat aici…”, a fost mesajul postat de Mădălina Crețan.
Înmormântarea lui Nosfe
Rapperul Nosfe a avut o moarte fulgerătoare. Artistul a murit în noaptea dinspre sâmbătă spre duminică, la scurt timp după ultimul concert pe care l-a susținut în București. În urma tragediei, polițiștii au deschis dosar penal, iar cauzele precise ale decesului urmează a fi stabilite.
Artistul ar fi suferit un infarct în somn, iar cea care l-a descoperit decedat a fost soția acestuia. Nosfe, unul dintre cei mai cunoscuți rapperi din România, a murit la vârsta de 37 ani. Anunțul dureros a fost făcut în cursul zilei de duminică, de către trupa Șatra Benz, formație din care făcea parte și Nosfe.
”Cu regret și durere vă anunțăm ceva ce nu ne-am fi dorit să vă anunțăm niciodată. Fratele nostru NOSFE a plecat dintre noi azi noapte. Ne aflam într-o situație delicată și procesăm cu greu pierderea. Orice gând bun și orice susținere morală ajută enorm. Momentan e tot ce putem comunica. Te iubim, frate! Somn senin și trecere lină!”, este mesajul ce se găsește pe contul de Facebook al trupei Șatra Benz și prin care au anunțat decesul lui Nosfe.
Ai un pont WOW? Daca deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!