Iată câte zile se bea apa de la Izvorul Tămăduirii 2024. Vezi mai jos ce e bine să faci cu agheasma mică și când e bine să o bei pe parcursul zilei!
În Vinerea Luminată, Biserica Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului. Potrivit ritualului Bisericii, în această zi are loc slujba de sfințire a apei, Agheasma Mică.
Tocmai de aceea, mulți credincioși se întreabă câte zile se bea apa de la Izvorul Tămăduirii și ce e bine să faci cu ea în casă și în gospodării. Vezi mai jos când se bea apa sfințită și la ce îi ajută pe credincioși!
Câte zile se bea apa de la Izvorul Tămăduirii 2024
Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare mare dedicată Maicii Domnului, însă nu are o dată fixă, ea fiind celebrată anual în prima vineri după Paște. Anul acesta, Izvorul Tămăduirii este trecut în calendarul creștin ortodox pe data de 10 mai și este marcat cu cruce roșie, ceea ce înseamnă că este interzis spălatul rufelor sau alte treburi gospodărești.
Cu ocazia acestei sărbători, în biserici are loc sfințirea apei, mai exact Agheasma Mică sau Sfeștania. Potrivit scrierilor bisericești, sfințirea apei înseamnă aducerea ei la starea inițială, așa cum a fost creată de Dumnezeu, la început, când apa era vie, sfântă și nealterabilă. Deși majoritatea credincioșilor cunosc aceste detalii, foarte puțini știu câte zile se bea apa de la Izvorul Tămăduirii 2024.
Ei bine, spre deosebire de Agheasma Mare, care poate fi consumată numai timp de 8 zile, apa sfințită în Vinerea Luminată poate fi băută în orice perioadă a anului, însă cu îndeplinirea anumitor condiții. Mai exact, Agheasma Mică trebuie consumată dimineața, pe stomacul gol, iar credincioșii o pot consuma numai dacă nu au păcătuit trupește. De asemenea, potrivit impact.ro, femeile nu pot bea din apa sfințită atunci când sunt la perioada menstruală.
Ce este bine să faci cu Agheasma Mică de Izvorul Tămăduirii
În Vinerea Luminată, preoții sfințesc izvoarele, fântânile și stropesc casele credincioșilor cu Agheasma Mică, care se spune că este binecuvântată în această zi. După ce a fost sfințită, apa poate fi consumată de către credincioși și persoanele bolnave. Se spune că cei care suferă de anumite afecțiuni pot consuma apa sfințită pentru liniște sufletească și vindecare. Și dacă te întrebi ce este bine să faci cu Agheasma Mică de Izvorul Tămăduirii, trebuie să știi că apa sfințită poate fi folosită mai ales în gospodărie.
Ei bine, cu agheasma de la Izvorul Tămăduirii oamenii obișnuiesc să stropească pereții camerelor, animalele din ogradă și grajdurile. De altfel, cu această apă sfințită se stropesc pământurile, grădinile și livezile pentru a avea parte de un an rodnic. Conform tradiției, acest ritual protejează recoltele de grindină sau alte fenomene, iar pe oameni și animale de duhurile rele. De precizat este faptul că agheasma mică trebuie păstrată într-un loc curat din casă și poate fi consumată de către credincioși dimineața, pe nemâncate.
Apa sfințită de Izvorul Tămăduirii poate fi consumată de către toți credincioșii. De exemplu, elevii și studenții o pot consuma pentru a avea o minte limpede la cursuri și la școală. Totodată, bolnavii pot bea apa sfințită în vinerea din Săptămâna Luminată pentru tămăduire, iar gospodarii pot stropii casele cu agheasmă ca să fie ferite de necazuri sau lucruri necurate.