
kanald.ro
Cătălin Rizea și Adda
Vedete
Cătălin Rizea știe ce trebuie să facă pentru a primi ”liber” de la Adda.
Adda și Cătălin Rizea s-au logodit în urmă cu șapte ani, iar în 2016 și-au jurat iubire veșnică și în fața lui Dumnezeu. Din acea clipă, cei doi sunt mereu unul lângă celălalt și își trăiesc iubirea la cote maxime, chiar dacă, de multe ori, „nebunia” lor a fost aspru criticată de cei care-i privesc.
Firi diferite, unul calm și altul mai energic, unul artist, altul pescar amator, cei doi au adus pe lume un copil, iar acum formează una dintre cele mai apreciate familii din showbiz. Deși
Citeste si: „Facem față de un an și ceva”. Ce spune Cătălin Rizea despre diagnosticul soției sale, Adda
Iar acum, direct de la Cătălin Rizea vine un exemplu de iubire față de Adda, dar și față de pasiunea sa cea mai mare: pescuitul. Pentru cei care nu știu, Rizea, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu pleacă adesea în Deltă pentru o porție ca la carte de pescuit. Astfel, pentru câteva zile, în mod constant, cei trei se afundă în natură și-și trăiesc visul cu ochii.
Doar că pentru asta este nevoie ca fiecare să primească ”delegație” de la partenera de viață. Iar acum, pentru că urmează o nouă plecare ca între băieți, Cătălin Rizea a apelat la cea mai bună tactică. Vedeta, pentru că el și Adda sărbătoresc o zi importantă, s-a prezentat acasă cu un buchet mare de flori și câteva vorbe de suflet. Așa, spune el, a obținut ce și-a dorit, dar a fost și romantic.
”Adda, azi se fac 7 ani de când ai zis ”DA” și te iubesc la fel de mult, poate chiar mai mult.
După un asemenea gest, colegul de escapadă și-a arătat susținerea față de Rizea, felicitându-l pentru inițiativă.
”Frumos, elegant. La mulți ani!”, i-a transmis chef-ul bunului său prieten.
Adda
Citeste si: Adda, uimită de ceea ce a zis fiul ei! „Tu du-te...” Artista a povestit întreaga întâmplare
Ulterior, ”pe fir” a intrat și Adda, personajul principal din această poveste. Artista s-a arătat mulțumită de gestul soțului, florile au fost pe gustul ei, dar, spune ea, nici vorbă de vreo ”permisie”. Plecatul în Deltă a primit un răspuns negativ din partea cântăreței.
”Eu, de fapt, am zis „nu”. Nu ai auzit tu bine. De cate ori sa-ti zic?!”, a fost replica pe care artista i-a dat-o soțului ei și care a amuzat comunitatea lor de fani.