kanald.ro
Vedete
Cât trebuie să scoți din buzunar ca să-ți cânte Culiță Sterp la eveniment. Artistul și-a mărit tariful în anul 2022
Culiță Sterp și-a mărit tariful pentru o cântare în comparație cu anul 2020.
Culiță sterp se numără printre cei mai îndrăgiți artiști de muzică de petrecere de la noi din țară. Este solicitat la evenimente private în țară, dar are o mulțime de cereri și în afară, pe care le onorează de fiecare dată cu mare bucurie. Iată cât trebuie să scoți din buzunar pentru a-l avea pe Culiță la propriul eveniment!
Culiță Sterp și-a început cariera de artist în urmă cu 5 ani, iar de atunci se află într-o continuă evoluție. Cei care își doresc să-l aibă la eveniment alături de formația sa trebuie să scoată din buzunar bani frumoși, sumă variabilă în funcție de distanța pe care trebuie să o parcurgă până la eveniment. Managerul artistului, Raul Zeța, a dezvăluit ce sumă cere Culiță Sterp pentru a cânta la un eveniment.
Ce tarif are Culiță Sterp pentru evenimente
Potrivit informațiilor oferite de managerul lui Culiță Sterp, cei care îl doresc pe Culiță Sterp să le cânte la eveniment trebuie să scoată din buzunar între 5 000 și 6 000 de euro, în funcție de distanța pe care artistul trebuie să o parcurgă. În anul 2020, artistul cerea în jur de 4 000 de euro, conform Fanatik.
„Tarifele sunt între 5.000 și 6.000 de euro în acest an, depinde și de distanță. Media este undeva la 5.000 – 5.500 plus distanța. Dacă sunt 500 de kilometri, ca să dau un exemplu, sunt alte costuri. Avem și programe pentru toată noaptea, dar majoritatea au și alte formații. Tarifele cresc de la an la an.”, a declarat managerul lui Culiță Sterp, conform Impact.ro.
Culiță Sterp, în centrul unui scandal la un botez în Madrid
Cu numai câteva ore în urmă, Culiță Sterp le-a povestit fanilor săi din mediul online că a întâmpinat o situație de care nu s-a mai lovit până acum. A fost invitat la Madrid să cânte la un botez alături de formația lui, stabilind cu clienta sa să le fie plătite inclusiv zborul și cazarea.
Artistul și clienta sa au încheiat un contract unde au stabilit toate detaliile, însă divergențele au pornit chiar în momentele în care Culiță Sterp se afla în pauză, atunci când a decis să meargă la un alt eveniment să cânte, în condițiile în care nu era invitat la cea de-a doua petrecere unde s-a dus să cânte gratis. De aici până la o ceartă în toată regula între Culiță Sterp și clienta sa nu a fost decât un pas.
„(…) Ne-au chemat de la 18:00 seara acolo, am stat două ore că nu era nimeni, ok, n-am mai zis nimic, am început să cântăm. Am cântat trei programe și după al treilea program a intrat Cornel Cojocaru să cânte, să cânte o oră, fiecare cântam câte o oră și ora aia, cât eu stau în pauză, atenție, deci stau la masă în pauză, stăteam toți în pauză, ne-am dus jos că jos era alt botez, am zis să facem un program la oamenii ăia că au venit după noi, deci au venit ei după noi. Și, ce-am zis? Jumătate de oră sau 40 de minute. Da, ne-am dus jos, am început să cântăm. N-am apucat să cântăm 10-15 minute că vine doamna asta de sus, doamna în verde, doamna Mihaela. Doamna Mihaela, își mulțumim frumos, ești foarte drăguță, i-a aruncat microfonul pe jos. A venit doamna acolo după 15 minute: «Ce faci aici? De ce cântai?». Zic: «Doamnă, sus se aude muzica, cântă omul, noi suntem în pauză, dumneavoastră ce aveți cu pauza mea dacă eu sunt în pauză, am o oră pauză, ce ai dumneata cu pauza mea?».
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Mă, s-a simțit toată lumea bine, avem filmări de acolo de la botez, toată lumea s-a distrat, a fost super fain. Când am ajuns jos, la fel, toată lumea se distra, a fost super fain și cred că ei nu știu de ce i-a fost ciudă. Nu înțeleg, ok, pe departe ai și tu dreptate, dar dacă plecam de la tine de la botez, dacă plecam așa, fără să nu ai nicio formație… dar tu aveai o formație acolo și eu eram în pauză. M-am dus în pauză să fac un program acolo. Altceva ce am mai vrut să zic, a aruncat microfonul pe jos, i la spart, că nu ne mai dă niciun ban. Noi trebuia să mai luăm acolo câteva mii de euro, în fine… că ea nu ne mai dă banii. Avem contract, avem tot, că noi lucrăm cu contracte, totul legal, avem SRL, și acum că îmi anulează și biletele de avion.
Bine, astea sper că nu poate și sper că nu o să se întâmple, am plecat de acolo că nu a mai vrut să ne lase să cântăm, nu ne-a mai primit, o să plecăm acasă. Am plecat, nu le-am luat niciun ban și am venit aici. Am vrut să împărtășim și cu voi chestia asta, ca să nu apară pe internet chestii de ale lor sau să vă mintă. Într-adevăr, femeia a luat biletele de avion dus-întors, Raul s-a înțeles cu ea când am luat botezul: «Doamnă, ne luați bilete de avion și cazarea». Noi, după ce am luat cântarea asta, am zis, ca să nu venim pentru o cântare, am mai luat încă o cântare și am vers și vinerea să cântăm acolo. Femeia de atunci direct s-a enervat, că «Voi ce mergeți pe banii mei». Doamnă, dar noi venim pe banii tăi să-și cântăm la botez, dumneata ai plătit cazare, ai plătit bilete de avion ca să vin la tine la botez, matale ce treabă ai cu ce fac eu în zilele mele libere, vineri seara? Exact ca și acum în pauză. Deci asta, dacă cumva îi știți așa, feriți-vă de ei că nu îi recomand, să fiți sănătoasă, doamnă, dacă vrei să-mi dai banii, mi-i dai, dacă nu, am pierdut mai mult la viața mea, o să te dau în judecată că avem acolo contractele, avem tot ce trebuie.”, a spus Culiță Sterp pe TikTok.
@culita_sterp_official Să vă feriți de oamenii ăștia doamna Mihaela Vodă Baldovin și domnul Sorin Vodă, o să vi-i arăt in postarea următoare. Vă mulțumesc pentru tot! 😘