kanald.ro
Stiri
Cât de mult băuse Florin Cîțu! Sindicatul Europol traduce alcoolemia cu care a fost prins la volan, în SUA: „Nu este o simplă contravenție”
Sindicatul Europol a analizat alcoolemia pe care o avea premierul României în momentul în care a fost prins de poliția din SUA.
Scena politică a fost zguduită din temelii după ce o informație șocantă din trecutul lui Florin Cîțu a ieșit la suprafață. Se pare că în luna martie, în anul 2000, actualul premier al României a fost prins conducând sub influența băuturilor alcoolice, pe când era lector la Universitatea din Iowa.
Polițiștii nu l-au iertat și potrivit legislației americane, Florin Cîțu a stat în spatele gratiilor preț de două zile și, de asemea, a trebuit să plătească și o amendă usturotpare, în valoare de o mie de euro, plus cheltuielile de judecată care s-au ridicat la circa 300 de dolari. Recent, șeful Executivului a confirmat acest incident care s-a petrecut în urmă cu două decenii și l-a clasificat drept o greșeală, o simplă „contravenție”.
„Acum 20 de ani, a fost vorba de DIY, este vorba de conducere sub influenţa alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este contravenţie, am făcut o greşeală acum 20 de ani. Este interesant că în patru tururi de scrutin cu PSD nu a apărut această informaţie, apare acum în competiţia internă din PNL”, a fost explicația lui Florin Cîțu pe marginea acestui subiect.
Poliștii din cadrul Sindicatului Europol au analizat cu atenție alcoolemia pe care o avea premierul țării la momentul la care a fost prins băut la volan și au dat verdictul. Cât băuse, da fapt, Florin Cîțu!
Cum se traduce în pahare de tărie alcoolemia cu care a fost prins la volan premierul României
Florin Cîțu avea o alcoolemie de 0,161 BAC la momentul la care l-au testat polițiștii din SUA, acum 20 de ani și este infracțiunea pentru care el a făcut 2 zile de pușcărie. Se pare că reprezentanții Sindicatului Europol nu consideră fapta premierului o simplă greșeală, căci băuse foarte mult înainte de a se urca la volanul mașinii.
„Cum se traduce alcoolemia de 0,161 (BAC) marcată de Florin Cîțu, premierul României, la momentul în care a fost prins conducând în SUA:
– aprox 1 litru de tărie (whiskey, vodcă);
sau
– aprox 5 sticle (750 ml) de vin;
sau
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
– foarte multe sticle de bere (500 ml) băute în multe ore.
Fapta săvârșită de Florin Cîțu nu este sub nicio formă o „simplă contravenție”, așa cum a încercat să o prezinte, ci reprezintă o veritabilă infracțiune. În rest, noi să fim sănătoși, că din beție ne trezim cu toții”, a scris reprezentanții Sindicatului Europol pe rețelele de socializare.