
kanald.ro
Vedeta a reacționat față de scandalul în care este implicat Părintele Calistrat.
Vedete
Vedeta a reacționat față de scandalul în care este implicat Părintele Calistrat.
Toată lumea a văzut imaginile care au devenit virale, în care se observă cum Părintele Calistrat lovește o femeie. După incident, două enoriașe au depus o plângere pe numele slujitorului lui Dumnezeu.
Incidentul în care a fost implicat părintele care slujește la Mănăstirea Vlădiceni din județul Iași a avut loc chiar în curtea lăcașului de cult.
Citeste si: Doliu în familia Denisei Răducu! Fratele vitreg al regretatei cântărețe a murit- kanald.ro
Părintele Calistrat este acuzat că a agresat o enoriașă.
Omul lui Dumnezeu este în centrul unui scandal monstru, după ce a lovit o enoriașă. Acuzat de agresiune, acesta spune că nu a lovit-o pe femeie, ci că doar a împins-o pentru că aceasta depășise anumite limite prin comportamentul pe care l-a avut în acea seară.
Imaginile s-au viralizat cu repeziciune și au împărțit opinia publică din țara noastră în două. Pe de-o parte, multe persoane spun că aceste imagini nu au decât scopul de a murdări imaginea preotului. Pe de altă parte, o mulțime de români, în special femei, au condamnat acțiunea slujitorului lui Dumnezeu.
Pe marginea scandalului au reacționat și câteva nume sonore din țara noastră. Printre acestea se numără și Carmen de la Sălciua. Artista nu este de acord cu cei care îl acuză pe preot și spune că imaginile nu sunt decât o încercare de a-l prigoni pe părinte.
Vedeta a postat o imagine pe Instagram, în care apare alături de omul lui Dumnezeu. De asemenea, cântăreața le-a transmis un mesaj vehement celor care îl critică pe părintele Calistrat. Aceasta îi îndeamnă pe oameni să postească și să se roage. În timp ce alte vedete, precum Anamaria Prodan, spun că fața bisericească ar trebui să suporte consecințe pentru acțiunile sale, Carmen de la Sălciua este mai mult decât convinsă că acesta este un om plăcut lui Dumnezeu.
„Prea multă prigoană împotriva Bisericii și a slujitorilor ei! Dumnezeu și Maica Sfântă să vă ocrotească în acest război al Binelui cu Răul...să puteți să aduceți multe suflete la credință! Presiunea și nedreptățile sunt în toate domeniile și doar rugăciunea le poate ține deoparte. Un om aproape de Dumnezeu!”, a scris Carmen de la Sălciua pe rețeaua de socializare.
Citește și: Părintele Calistrat, acuzat că a agresat o enoriașă, după slujbă. Femeia a depus plângere la poliție