
kanald.ro
Fotografie cu scop ilustrativ
Actualitate
Un stat din Europa este prima țară din lume care a introdus carantina obligatorie de 21 de zile pentru variola maimuței.
Belgia este prima țară din lume care a introdus măsura preventivă de carantină în cazul persoanelor infectate cu variola maimuței. Această măsură vine după ce 14 capitale au confirmat cazuri pe teritoriul țării lor. Mai mult decât atât, medicii chiar avertizează asupra unei „creșteri semnificative” a cazurilor din Regatul Unit.
Mai precis, potrivit autorităților sanitare, persoanele care contractează virusul vor trebui să se izoleze pentru o perioadă de 21 de zile.
Belgia este prima țară care introduce măsura preventivă a carantinei, pentru persoanele infectate cu variola maimuței. Așadar, persoanele care sunt depistate pozitiv cu acest virus vor fi nevoite să se autoizoleze pentru 21 de zile, având în vedere că deja numărul țărilor care au confirmat cazuri a ajuns la 14.
De precizat este că, infecțiile din Belgia sunt legate de un festival din orașul-port Anvers, iar decizia privind introducerea carantinei pentru persoanele infectate a venit la scurt timp după ce medicii din UK au declarat că se confruntă cu o creștere semnificativă a cazurilor.
Situația devine din ce în ce mai îngrijorătoare privind cazurile de îmbolnăvire cu variola maimuței. Această infecție virală este, în general, ușoară, iar simptomele includ febră, dureri de cap, dar și erupții cutanate.
De asemenea, un cunoscut medic, Claire Dewsnap, care este și președintele Asociației Britanice pentru Sănătate Sexuală și HIV, susține că situația ar putea evolua înspre una mai gravă, iar în următoarele două sau trei săptămâni numărul cazurilor ar putea chiar să se înmulțească semnificativ.
„Răspunsul nostru este cu adevărat critic aici.
Fotografie cu scop ilustrativ