WowNews logo WOWnews
Stories
Calendar Creștin Ortodox 9 februarie 2022. Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Nichifor
Calendar Creștin Ortodox 9 februarie 2022. Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Nichifor

Actualitate

Calendar Creștin Ortodox, 9 februarie 2022. Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Nichifor

Calendar Creștin Ortodox 9 februarie 2022. Astăzi este Odovania praznicului Întâmpinării Domnului.

Conform Calendar Creștin Ortodox 9 februarie 2022, astăzi, în ziua Odovaniei praznicului Întâmpinării Domnului, Biserica Ortodoxă Română îl sărbătorește pe Sfântul Mucenic Nichifor. Tot în această zi are loc pomenirea Sfinților Mucenici Marcel, episcopul Siciliei, Pangratie, episcopul Tavromeniei și Filagriu, episcopul Ciprului, Sfântului Mucenic Petru Damaschin și a Părintelui Roman Cilicianul.

Calendar Creștin Ortodox 9 februarie 2022. Cine a fost Sfântul Mucenic Nichifor

Sfântul Mucenic Nichifor a trăit în secolul al III-lea și a fost prietenul preotului creștin Sapriciu. Însă, Diavolul a semănat ură între cei doi, astfel că, aceștia au început să se evite și să nu dorească să se mai întâlnească. După o vreme, Nichifor și-a venit în fire și a trimis câțiva prieteni la preotul Sapriciu pentru a obține iertarea sa. Acest lucru nu s-a putut îndeplini, ia Nichifor a mers personal la preot, a căzut la picioarele sale și, potrivit creștinortodox.ro, i-ar fi spus: „Iartă-mă, părinte, iartă-mă pentru Domnul.” Sapriciu nu i-a acordat iertarea sa nici de această dată.

Citeste si: VIDEO Neajunsurile din copilărie au revenit în viața pe care astăzi o trăiește Tanti Vasilica! Ce îi sfătuiește aceasta pe tinerii din zilele noastre? "Casa-i gata să cadă!" - kfetele.ro

Calendar Creștin Ortodox 9 februarie 2022. Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Nichifor
Calendar Creștin Ortodox 9 februarie 2022. Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Nichifor[Sursa foto: doxologia.ro]

După o vreme, din pricina prigonirii împotriva creștinilor, preotul Sapriciu a fost condamnat la moarte prin tăierea capului. Nichifor auzind aceste lucruri a fugit numaidecât la prietenul său pentru a-i cere din nou iertare pentru atitudinea sa, dar tot fără niciun rezultat. Din acest motiv, Dumnezeu a luat darul Său de la Sapriciu, iar de îndată acesta s-a lepădat de El. Sapriciu a ales să nu fie ucis, jurând că se va jertfi zeilor. Sfântul fiind martor la acest eveniment a început să strige călăilor: „Eu sunt creștin și cred în Domnul nostru Iisus Hristos, de Care Sapriciu s-a lepădat! Deci, tăiați-mă pe mine în locul lui.”, notează aceeași sursă citată. Astfel, Nichifor a fost condamnat la moarte și a primit cununa muceniciei.

Citeste si: De ce luna februarie are 28 de zile? Lucruri mai puțin știute despre cea mai scurtă lună din calendar

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Nichifor

Troparul Sfântului Mucenic Nichifor, glasul al 4-lea:

Mucenicul tău, Doamne, Nichifor, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Citeste si: Întâmpinarea Domnului 2022, tradiţii și superstiții. Ce NU ai voie să faci la sărbătoarea Streteniei

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Pe Faron cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, lovind în chipul Crucii şi despărţind marea şi pe Israel, cel ce fugea şi mergea pedestru, l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Marea vieţii înălţându-se şi învăluind cumplit luntrea sufletului meu cu supărări şi cu patimi, Hristoase, Cel Ce eşti Izvorul păcii, ca un Făcător de bine, întru linişte adâncă prefă-o, cu rugăciunile Mucenicului Tău Nichifor.

Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuget socotit, preaînţeleptule, ai supus cu evlavie sufletului înţelept patima mâniei; şi ai alergat către aproapele Sapriciu, stăruind a te împăca cu el, sfinte, plecându-te, Legilor Mântuitorului.

Stih: Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind îmbrăcat cu Puterea Crucii şi luptându-te cu vrăjmaşul, mucenice, cu multă tărie l-ai surpat şi purtător de biruinţă te-ai făcut, cel ce erai de mai înainte numit cu numele biruinţei, Prealăudate Nichifor, mucenice al lui Hristos, pururea pomenite.

Citeste si: Stana Stepănescu a fost victima hoților, la scurt timp după nunta anului dintre Armin Nicoară și Claudia Puican! Artista a povestit abia acum ce i s-a întâmplat: "Am avut o surpriză neplăcută!" - kfet

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro

Citeste si: Daniel a ieșit la rampă cu NOI DECLARAȚII tăioase: "Mă ocup de așa ceva. Să nu vă așteptați să...". INFORMAȚIILE pe care le-a făcut PUBLICE ACUM vor stârni revoltă în rândul foștilor colegi din Casa I

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întocmai la Putere, de aceeaşi Fire şi deopotrivă de un Scaun şi de aceeaşi Fiinţă, cinstim Strălucirea Cea cu Trei Lumini a unei Singure Dumnezeiri, mărturisind-o în Trei Feţe, propovăduind fără osebire pe Cuvântul, cu Tatăl şi cu Duhul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nici mintea cerească nu poate să înţeleagă, cu adevărat, Taina cea de Nepriceput, Prealăudată; că Cel de un Scaun cu Tatăl, sălăşluindu-Se în pântecele tău, a binevoit a Se naşte din tine, cunoscut în două firi.

 

Surse: doxologia.ro, creștinortodox.ro