WowNews logo WOWnews
Stories
Calendar Creștin Ortodox, 22 noiembrie 2021. Cine sunt sfinții importanți ai zilei
Sfinții Apostoli Filimon, Arhip și Onisim

Actualitate

Calendar Creștin Ortodox, 22 noiembrie 2021. Cine sunt sfinții importanți ai zilei

Calendar Creștin Ortodox 22 noiembrie 2021. În această zi sunt pomeniți Sfinții Apostoli Filimon, Arhip, Onisim și Sfânta Muceniță Cecilia.

În Calendarul Creștin Ortodox, azi, 22 noiembrie, Biserica Ortodoxă Română pomenește trei mari apostoli și pe Sfânta Muceniță Cecilia.

Calendar Creștin Ortodox 22 noiembrie 2021. Cine au fost Sfinții Apostoli Filimon, Onisim, Arhip și Sfânta Muceniță Cecilia

Sfinții Apostoli Filimon, Onisim și Arhip au fost ucenicii Sfântului Apostol Pavel, pe vremea împăratului Nero. Aceștia au pătimit pentru Iisus Hristos în Kolasia. Aflându-se în sfânta biserică unde se rugau alături de alți creștini, păgânii au năvălit, iar cei trei apostoli au fost singurii rămași în biserică. Ei au fost duși la Artoklis, făcătorul de pâine al Efesului și torturați până la moarte.

Citeste si: Zeci de urmăritori au felicitat-o pe Carmen de la Sălciua, după ce a apărut într-o rochie în care se observa burtica artistei. Aceasta a făcut un anunț important: “Sper ca am lămurit situația.” - kfet

Citeste si: Rugăciunea puternică pentru Sfântul Filip. Te ajută atunci când ai probleme

Sfânta Muceniță Cecilia provenea dintr-o familie înstărită, care a obligat-o să se căsătorească cu un păgân. În noaptea nunții, Cecilia l-a convins pe Valerian păgânul să treacă de partea credinței așa cum o făcuse și ea. Astfel, Valerian s-a botezat și l-a dus la Hristos și pe fratele lui Tiburtie. Din păcate, aceste lucruri s-au aflat, iar frații au fost condamnați la moarte. Cecilia a fost adusă la judecată și osândită la moarte prin tăierea capului pentru curajul său. Sfintele sale moaște se află la Roma, în biserica închinată ei.

Calendar Creștin Ortodox, 22 noiembrie 2021. Cine sunt sfinții importanți ai zilei
Calendar Creștin Ortodox, 22 noiembrie 2021. Cine sunt sfinții importanți ai zilei[Sursa foto: doxologia.ro]

Canon de rugăciuni către Sfinții Apostoli Filimon, Onisim, Arhip și Sfânta Muceniță Cecilia

Troparul Sfinţilor Apostoli Filimon, Arhip şi Onisim

Glasul 3

Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condacul Sfinţilor Apostoli Filimon, Arhip şi Onisim

Citeste si: Când pică Sfântul Andrei în 2021? Sărbătoarea îl cinstește pe Ocrotitorul României

Glasul 4

Sfinţite Apostole al lui Hristos Filimon, pe cei ce cu credinţă săvârşesc astăzi preasfântă pomenirea ta, izbăveşte-i pe toţi de tot felul de ispite şi de necazuri.

Troparul Sfintei Muceniţe Cecilia

Citeste si: Igor Cuciuc își plângea amarul în direct, în urmă cu câteva luni. Artistul se afla la capătul puterilor: “Perna noastră a fost udă în fiecare seară de lacrimile mamei și lacrimile tatălui.” - kfetele

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro

Citeste si: Ahmed a clacat în fața Veronicăi! După o serie de REPROȘURI NEMILOASE, concurenta din Casa Iubirii spune TOT ce o deranjează: "Întreci limita și nu e ok". Deși a încercat să se stăpânească, dezamăgire

Glasul 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Cecilia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Condacul Sfintei Muceniţe Cecilia
Glasul 4
Pe Sfânta Cecilia, care s-a făcut mireasă lui Hristos de bună voie şi şi-a împodobit inima cu virtuţi, cu sfântă cuviinţă să o lăudăm mulţimea credincioşilor. Că ea a ruşinat semeţia lui Almachie, strălucind ca soarele în mijlocul celor ce o căutau şi după aceea s-a arătat celor de pe pământ Dumnezeiesc sprijin, întărind credinţa.

Tot în această zi, Biserica face pomenirea Sfântului Tadeu, Sfinților Hristofor și Eufimia, Sfinților Mucenici Agapion și Agapie, Preacuviosului părintelui nostru Avva și Sfinților Mucenici Marcu și Menignu Piuarul.

Sursa: creștinortodox.ro