kanald.ro
Vedete
Bursucu, din nou în emisiunea lui Teo Trandafir. Au făcut mărturisiri neștiute despre prietenia care îi leagă: „Câte am trăit amândoi”
Bursucu i-a fost, din nou, alături lui Teo Trandafir în emisiune.
Astăzi, 2 iunie, la Kanal D a fost o ediție specială a emisiunii ”Teo Show”. Și asta pentru că Teo Trandafir și-a aniversat ziua de naștere în direct, în fața telespectatorilor care-i sunt aproape din 2013, atunci când a apărut prima ediție a show-ului.
Însă, nu doar cei din fața micului ecran i-au fost alături prezentatoarei, ci și prietenii și colegii ei de suflet.
Teo Trandafir, surprinsă de Bursucu, în direct
Dar surpriza zilei a venit de la Bursucu. Prezentatorul s-a aflat printre invitații de seamă care au călcat pragul platoului de filmare, ”înarmat” cu urări de suflet și un cadou pe măsură pentru cea alături de care a prezentat același show timp de opt ani.
”La mulți ani! Să ne trăiești sănătoasă, fericită. Văd că ești bine, invitați mulți, frumoși”, i-a spus Bursucu lui Teo Trandafir.
Astfel, nu doar apariția lui Bursucu a fost o reală surpriză pentru sărbătorita zilei, ci și cadoul pe care matinalul i l-a oferit.
Recunoscător pentru tot ce a învățat și a trăit alături de Teo Trandafir, făcând o selecție printre multele fotografii pe care le au împreună, Bursucu le-a ales pe cele mai bune și a format un adevărat tablou cu momentele importante ale relației lor.
În fața unui asemenea dar, Teo Trandafir, după ce l-a îmbrățișat pe Bursucu, a rămas plăcut impresionată.
”Ce frumos, cum le-a păstrat el!”, a spus sărbătorita.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Pentru că revederea a fost dulce, Bursucu s-a reîntors în timp și a povestit cum și de când o cunoaște pe celebra prezentatoare. Conform spuselor sale, să tot fie mai bine de două decenii de când își sunt aproape unul altuia. Pe atunci, Teo și Bursucu s-au cunoscut la malul mării, ea prezenta un eveniment, iar el dansa pe aceeași scenă.
”Acum 21 de ani (n.r. s-au întâlnit pentru prima dată Bursucu și Teo Trandafir). Eram la mare, ea prezenta emisiuni și atunci, eu doar dansam. Ne-am văzut la șpriț, ne-a legat, era altceva, acum s-a prescris, ne-am pocăit. N-are rost să spunem pe post câte am trăit amândoi. Opt ani ai făcut emisiune cu mine, dar așa bogăție n-am văzut, să-ți dea Dumnezeu sănătate”, a povestit prezentatorul de la ”Dimineața cu noi”.