kanald.ro
Vedete
Bogdan de la Ploiești, luat complet prin surprindere de vestea că Theo Rose va deveni mamă: „Trebuie să o sun”
Bogdan de la Ploiești a aflat din presă că Theo urmează să devină mamă.
Bogdan de la Ploiești și Theo Rose au o relație foarte apropiată de prietenie. Artistul a spus în nenumărate rânduri cât de mult o admiră și o apreciază pe cântăreață, dar și că îi face plăcere să colaboreze cu ea.
Iată însă că nici măcar el nu știa că vedeta așteaptă un copil. Bogdan de la Ploiești a fost luat prin surprindere de vestea care s-a răspândit cu repeziciune.
Bogdan de la Ploiești, urare pentru Theo Rose după ce a aflat de sarcina acesteia: „Sper să le cânt la botez”
Theo Rose și Bogdan de la Ploiești sunt prieteni atât pe scenă, cât și în afara ei.
Chiar dacă se înțeleg foarte bine, iată că artista nu i-a spus niciodată manelistului că este însărcinată. După cum s-a aflat deja, doar tatăl și familia acesteia au fost anunțați că artista urmează să aibă un copil. Manelistul a aflat din presă, la fel ca restul lumii, vestea cea mare.
Bogdan a fost foarte surprins și a spus că trebuie să o sune de urgență pe Theo, pentru a discuta cu ea personal despre acest subiect. Până atunci însă, vedeta se bucură pentru că artista urmează să își întemeieze o familie cu alesul inimii sale.
Mai mult decât atât, acesta abia așteaptă să fie prezent la botezul celui mic, așa că le-a lansat deschis lui Theo și iubitului său, Anghel Damian, propunerea de a fi el cel care ar urma să încingă atmosfera la fericitul eveniment.
„Nici nu știu dacă o fi adevărat, nici nu am vorbit cu ea măcar. Trebuie să o sun să o întreb dacă e adevărat sau ce s-a întâmplat. Deci nici nu știam, acum aflu. Ce să zic… să fie sănătoși. Sper să le cânt la botez”, a declarat Bogdan de la Ploiești, pentru spynews.ro.