kanald.ro
Vedete
Biografie Rică Răducanu: vârstă, studii, carieră, familie. „Am dominat fotbalul, am jucat în naţionale, am jucat pe Maracana, contra lui Pele”
Biografie Rică Răducanu. Află totul despre unul dintre cei mai cunoscuți oameni din lumea fotbalului.
Biografie Rică Răducanu: vârstă, studii, carieră, familie. Află totul despre cum a ajuns Nea Rică unul dintre cei mai cunoscuți portari din lume.
Cine este Rică Răducanu
Rică Răducanu s-a născut pe data de 10 mai 1946, în Vlădeni, Județul Ialomița. Deși numele lui real este Răducanu Necula, toată lumea îl știe de Nea Rică.
Rică Răducanu este un fost fotbalist român, portar, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal 1970 din Mexic.
Părinții fostului fotbalist s-au despărțit, iar tatăl său s-a mutat în București, unde s-a recăsătorit. După o vreme, Rică Răducanu s-a mutat la tatăl său, în capitală. Chiar dacă era pasionat de fotbal, a fost îndrumat de acesta să meargă la școala de electricieni la CFR.
Notele fostului portar erau destul de mici pentru a fi admis, așa că s-a înscris la școala de construcții. În perioada studiilor, Rică Răducanu a practicat rugby.
„Eu când am venit să dau probe aici, jucam extremă dreapta, jucam bine, fugeam, dădeam cu capul, eram înalt, şut la poartă, dar nu prea le aveam cu driblingul. Ce vrei, să le am pe toate? Şi jucam la Flacăra Roşie.
Dar tata a zis că trebuie să fac o meserie, cum era pe timpurile alea, şi m-a dat să mă fac electrician la CFR, pentru că el era ceferist, frate-meu, la fel. Dar, din trei şi patru nu aveam cum să mă fac, nu am intrat, asta era treaba. Şi m-am dus la şcoala de construcţii, zidar. Şi am făcut şi rugby acolo, la 23 August.
Am încercat de toate. Doi ani am jucat, eram înalt, fugeam bine, la bătaie nu mă dădeam la o parte. Eram la şcoala de construcţii, au făcut selecţie şi m-au oprit acolo la Metalul Bucureşti. Jucam şi extremă la Flacăra Roşie, dar şi acolo, ca să termin şcoala.
Aşa era pe timpurile alea, treceai prin şcoală mai frumos dacă erai şi sportiv, asta era viaţa. Dar uite aşa, cum a fost, am la şcoli, dacă îţi spun… Am făcut şi câte doi-trei ani într-un singur an.” a povestit Rică Răducanu.
Citește și: Rică Răducanu, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”
Biografie Rică Răducanu vârstă, studii, carieră, familie. „Am dominat fotbalul, am jucat în naţionale, am jucat pe Maracana, contra lui Pele”
Rică Răducanu are o carieră de succes în lumea fotbalului
Rică Răducanu este unul dintre cei mai cunoscuți portari din lumea fotbalului. Dacă la început de drum a jucat la Victoria MIBC București în anul 1958, în următorul sezon s-a mutat la Flacăra Roșie, unde a rămas până în 1965.
A urmat apoi o perioadă importantă în cariera sa. Rică Răducanu a fost transferat la Rapid, iar următorul an echipa a câștigat campionatul. A activat ca portar în Giulești până în anul 1975.
„Cel mai drag moment din cariera mea a fost când am început să joc la Rapid. Pentru că tot cartierul mă ştia, tata le dădea oamenilor să bea. După aia am avut ascensiunea aia la Rapid. Asta e viaţa, aşa e peste tot.
Am început tare, am luat imediat campionatul în ’66- ’67 cu Rapid şi apoi am mai avut şansa cu naţionala, că erau fotbalişti pe timpul ăla. Acum nu îmi pare rău de nimic. Îmi pare rău că îmbătrânim şi nu mai joc, în rest ce am făcut… Am dominat fotbalul, am jucat în naţionale, am jucat pe Maracana, contra lui Pele, cu Cruyff.
Se lua de păr ăla, că nu putea să-mi dea gol, a zis că sunt Diavolul”, a spus Rică Răducanu.
De asemenea, Rică Răducanu a jucat la mai multe cluburi, după plecarea de la Rapid, printre care Sportul Studențesc și Steaua București. Pe parcursul carierei sale de portar, Rică Răducanu a făcut parte din echipa națională, pentru 63 de etape.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Fiul lui Rică Răducanu a moștenit dragostea pentru fotbal
Rică Răducanu este căsătorit de mai bine de 40 de ani cu Ștefania. Cei doi au împreună un fiu, Cătălin Necula. De-a lungul timpului, cariera de fotbalist le-a pus relația la încercare de mai multe ori, dar soția fostului fotbalist l-a susținut și i-a iertat greșelile.
„El a fost întotdeauna plin de surprize, dar nu neapărat plăcute. Chiar dacă am avut parte de multe supărări alături de el, nu am pus la suflet și asta ne-a ținut împreună atâta timp.
Pe copilul nostru abia îl vedea la față, dar eu m-am chinuit singură să țin rostul casei și al fiului, deoarece soțul meu n-a avut niciodată aceste griji. Așa este și acum, pentru că nu se implică în niciun fel în treburile casnice și îmi servește mereu aceeași scuză, potrivit căreia el este creierul, el creează, el este vedeta.
Secretul longevității relației noastre a fost că am știut să fiu și iertătoare și răbdătoare.”, a povestit soția lui Rică Răducanu, în urmă cu câțiva ani.
Cătălin Necula, fiul lui Rică Răducanu, a moștenit dragostea pentru fotbal de la tatăl său. El a jucat pentru mai multe cluburi sportive, iar după retragere a devenit antrenor.
Surse: agerpres.ro, ro.wikipedia.org