kanald.ro
Exclusiv
"Bijuteria" lui Irinel Columbeanu de la Snagov, la un pas să devină salon de nunți?! Cum ar fi putut să fie transformată vila într-un local pentru evenimente: "Am vrut să facem o convenție" | EXCLUSIV
Faimoasa vilă de la Izvorani în care a locuit Irinel Columbeanu și unde a trăit frumoasa povestea de dragoste alături de Monica ar fi putut să devină locație pentru evenimente. Oferta a fost făcută chiar de un faimos afacerist din București, iar noi avem toate detaliile!
În prezent o ruină, vila în care a locuit Irinel Columbeanu la Izvorani a fost o adevărată bijuterie la vremea ei. Toată lumea s-a uitat cu gura căscată la faimoasa nuntă a lui Irinel cu Monica, eveniment ce a avut loc chiar pe lac, în curtea impresionantei construcții.
Tot aici s-a născut și Irinuca și a petrecut primii ani din viață, înainte să se mute alături de mama sa și Mr. Pink în America, unde avea să ducă o viață îndestulată și fără lipsuri.
Citeste si: BREAKING! A MURIT Horia Moculescu!- kanald.ro
Nicușor Stan, alături de Cornelia Ionescu în timpul interviului acordat în exclusivitate pentru WOWnews
Vila lui Irinel Columbeanu de la Izvorani ar fi putut deveni locație pentru nunți
Irinel Columbeanu și Monica Gabor și-au unit destinele în cadrul unei ceremonii de vis, iar petrecerea a avut loc tocmai în curtea vilei de la Izvorani. Toată România s-a uitat cu sufletul la gură ceea ce era, la acel moment, nunta anului. Inspirat de marele eveniment a fost și afaceristul Nicușor Stan care s-a gândit să-i facă o propunere lui Irinel Columbeanu și să facă din vila somptuoasă la Snagov una dintre cele mai dorite locații de nunți de lângă București.
"Eu am vrut să fac în reședința lui un centru de evenimente de nunți. Am vrut să facem o convenție în care el să pună la dispoziție locația lui, inspirându-mă acel eveniment, nunta lor.
Practic intram într-o asociere și eu veneam cu tot ceea ce este legat de conceptul Ambasador, nunți, făcând acele evenimente în zona piscinei, pontonul și o parte din casă", a mărturisit Nicușor Stan, în exclusivitate la WOWnews.
Monica Gabor și Irinel Columbeanu, în timpul nunții de poveste de la Izvorani
Nunta lui Irinel Columbeanu și a Monicăi evenimentul anului în 2006
O petrecere ca în basme, despre care oamenii continuă să vorbească și astăzi, a fost nunta lui Irinel Columbeanu cu Monica Gabor. Cei doi și-au unit destinele în 2006 și au reușit să creeze, prin evenimentul lor, un adevărat fenomen.
Nicușor Stan povestește că pretențiile Monicăi au fost unele foarte mari. Fosta soție a lui Irinel Columbeanu și fostul milionar au reușit să aducă atunci în România tendințe și surprize despre care mulți nici nu auziseră, cum a fost focul de artificii lansat chiar de pe lac.
Chiar și în prezent, la aproape două decenii de la celebrul eveniment mulți miri încă aleg din elementele pe care Irinel Columbeanu și Monica le-au avut la nunta din 2006. O premieră a fost drumul de acasă la biserică.
Acesta s-a realizat cu iahtul, chiar pe Lacul Snagov.Omul de afaceri Nicușor Stan
"După cum știm cu toții, Monica avea foarte mari pretenții vis- a – vis de tot ceea ce era legat de evenimente, de fashion, de nuntă. Pretențiile au fost foarte mari la nuntă. A cerut foarte multe lucruri care nu se făcuseră până la acel moment niciodată. A cerut un foc de artificii lansate de pe apă, cred că nici în timpurile noastre nu a făcut nimeni un foc de artificii pe apă. A fost o chestie foarte complicată.
Ideea de a duce mireasa la biserică cu iahtul și de a face ceremonia religioasă în aer liber mi s-a părut un concept foarte mișto, se practică și în timpurile noastre. Pentru mine a fost o inspirație, dar și pentru multe alte cupluri care vin și îmi cer în prezent așa ceva", a mai povestit Nicușor Stan, la WOWnews.
Casa lui Irinel Columbeanu, după ce a ars în 2020
Vila lui Irinel Columbeanu, o bijuterie distrusă în 2020
Vila lui Irinel Columbeanu de la Izvorani a fost o adevărată bijuterie arhitecturală. Casa, situată pe malul lacului, nu avea doar piscină, ci și o curte impresionantă. Pentru mulți dintre afaceriștii care se mutau la acel moment pe lac, casa lui Iri a folosit drept inspirație și mulți și-ar fi dorit un conac precum cel al afaceristului.
"Vila lui, acum 20 de ani, era cea mai frumoasă de pe Snagov. Era o imensitate, o chestie pe care nu o mai făcuse nimeni până atunci și era un exemplu pentru toți oamenii de afaceri care își doreau să aibă o locuință pe lac.
Să o vezi după atâția ani în ruină, cred că nu îi cade bine.(...) Îi este greu și să vorbească despre casa lui și despre lucrurile la care a ținut foarte mult", a mai dezvăluit Nicușor Stan, la WOWnews.
Casa lui Irinel Columbeanu a ars în 2020. Vila somptuoasă de la Izvorani a fost distrusă de flăcările puternice ce au izbucnit toamna, iar de atunci nimeni nu s-a ocupat de renovarea ei. Mai multe imagini din imobilul ce a fost cândva de lux au devenit virale în mediul online și se vede cum fotografiile cu Irinel și Irinuca au fost printre puținele lucruri care au scăpat intacte din calea flăcărilor!
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!